Analiza — January 4, 2022 at 4:51 pm

Lipsa de chipset-uri va frâna implementările 5G în 2022

by

Pentru anul 2022, numărul de conexiuni 5G va fi limitat la actualizări de dispozitive pentru 5G în loc de extindere de implementări de reţele 5G, această limitare fiind impusă de criza globală de chipset-uri, conform celor mai mulţi analişti din domeniul IT.

5GUitându-se la industria de mobilitate, firma de cercetare şi consultanţă Analysys Mason, de exemplu, consideră că operatorii telecom vor continua să forţeze lansarea de noi reţele 5G şi extinderea acoperirii cu astfel de reţele, dar numărul de abonaţi va fi în mare parte determinat de ritmul în care consumatorii îşi vor achiziţiona dispozitive 5G. Firma se aşteaptă ca volumele reduse de livrări de dispozitive din a doua jumătate a lui 2021 şi prima jumătate a lui 2022 să conducă la un volum de dispozitive 5G folosite mai mic cu 105 milioane în 2022 faţă de previziunile anterioare.

O altă tendinţă cheie în zona mobilităţii este aceea a diferenţierii strategiilor operatorilor în 2022. Spre deosebire de generaţiile anterioare de mobile networking, 5G se va dezvolta pe două direcţii diferite. Operatorii hotărâţi să ofere noi tipuri de servicii B2B şi B2B2C vor insista pe tehnologii 5G standalone şi vor depinde de parteneriate cloud pentru a-şi atinge obiectivele. Alţi operatori vor rămâne pe tehnologii 5G non-standalone şi un model de afacere legat de servicii pentru consumatori.

Cum lucrul la distanţă nu va înceta în anul care vine, analiştii consideră că operatorii de reţele fixe de bandă largă vor începe să lanseze oferte de case conectate cu servicii care sunt construite pe baza conectivităţii Wi-FI. Din punct de vedere al conectivităţii la nivel enterprise, reţelele private vor continua să crească în termeni de numere, cele mai multe dintre ele fiind 5G, cu rămânerea în urmă a adopţiei edge computing. Analiştii spun că cel puţin 75% din noile reţele private din 2022 vor fi 5G, faţă de 31% la finele lui 2020.

Anul 2022 este considerat un punct de început al unui val de investiţii în 5G SA, care va dura doi ani. Analiştii au calculat că între 2020 şi 2027, un volum capex total de 990 miliarde USD va fi alocat investiţiilor legate de 5G, inclusiv reţelelor de acces radio, mediilor cloud şi transportului de date, volum care va reprezenta circa 65% din volumul global capex pentru operatorii mobili în aceeaşi perioadă.

Aici sunt incluse investiţii în tehnologii cloud şi edge-native. De asemenea, este foarte posibil ca toate acestea să implice creşterea gradului de automatizare şi orchestrare reţele, precum şi construcţii de reţele bazate pe capabilităţi de dezvoltare asigurate de inteligenţa artificială. Cele mai multe astfel de investiţii vor genera, probabil, noi fluxuri de venituri pentru 5G, în special în zona de servicii avansate pentru B2B.