Konica Minolta, lider al industriei de print și integrator de soluții de management electronic al documentelor, cu o activitate de peste 30 de ani pe piața din România, este acționar majoritar MOBOTIX AG din 2016, în urma achiziției unui pachet de 65% din acțiuni și furnizează pe piața internațională și locală sisteme video inteligente și soluții de supraveghere și analiză video.
„Achiziția recentă a Vaxtor Group de către MOBOTIX aduce noi oportunități și este în linie cu strategia noastră de extindere pe segmentul de soluții de securitate video. Konica Minolta își consolidează astfel poziția pe piața internațională și locală de supraveghere și analiză video cu un portofoliu vast de soluții și prin intermediul diviziei de business Video Solutions Services (VSS), care gestionează relația și operațiunile cu clienții noștri direcți și indirecți”, declară Helmut Ignat, Director General Konica Minolta România.
Vaxtor este furnizor în domeniul analizei video bazate pe Inteligență Artificială (AI), specializat în tehnologii de recunoaștere optică a caracterelor (OCR) și renumit pentru aplicațiile de recunoaștere automată a plăcuțelor de înmatriculare (ALPR), oferind o gamă largă de soluții pentru numeroase segmente verticale de piață.
Tehnologia de analiză Vaxtor, utilizată împreună cu sistemele video inteligente MOBOTIX, permite captarea automată a informațiilor esențiale, înregistrarea și procesarea eficientă și rapidă a acestora și declanșarea oricăror procese conexe. Utilizarea acestei tehnologii poate fi aplicată în varii domenii de activitate precum transport, retail, logistică sau producție.
Aplicațiile Vaxtor sunt dezvoltate special pentru platforma de camere performante MOBOTIX 7 și au avantajul că pot fi rulate direct în cameră, fără a fi necesare alte echipamente periferice.