UltraVision Consult, partener strategic pentru țările din Europa Centrală și de Sud-Est al companiei Prysm Software, a anunțat că partenerul său Prysm se alătură Grupului VITAPROTECH, lider pe piața din Franța de soluții de securitate Premium.
Grupul VITAPROTECH își întărește poziția și accelerează dezvoltarea de soluții software de securitate, consolidând totodată divizia de monitorizare, prin achiziția Prysm Software. Fondată în anul 1996, Prysm este un dezvoltator francez de soluții software integrate de comadă și control (PSIM – Physical Security Information Management). Bazate pe standarde deschise, acestea oferă flexibilitate sporită și ușurință în instalare, garantând independența utilizatorilor finali și unificarea unor medii diferite. La nivel mondial compania are mai mult de 150 parteneri instruiți în utilizarea platformei PSIM AppVision.
„Investiția strategică făcută de VITAPROTECH în achiziția Prysm Software este o dovadă de consolidare a grupului, companiile dezvoltând un parteneriat de tradiție care acum conduce la o întărire a prezenței grupului în piața de securitate. Pentru noi acest demers al partenerului nostru este de bun augur și ne așteptăm la o capacitate sporită de investiție în dezvoltarea produsului AppVision și consolidare a poziției sale în piața platformelor PSIM”, a declarat Florin MARICA, director general UltraVision Consult România, reprezentant pentru Europa Centrală și de Sud-Est al companiei PRYSM, acum parte din VITAPROTECH.
Prin unirea forțelor cu VITAPROTECH, Prysm Software își va putea accelera dezvoltarea la nivel internațional, continuând să investească în soluții tehnologice inovatoare, care să vină în întâmpinarea provocărilor și schimbărilor cu care se confruntă piața de securitate, automatizări industriale și pentru clădiri. Această achiziție va consolida dezvoltarea de software dedicat „centrului de comandă“, achiziționat la începutul anului 2021. Colaborarea beneficiază de susținerea activă a conducerii celor două companii, plus de cea a EURAZEO, prin activitatea sa de achiziții de nivel mic și mediu, în calitate de acționar majoritar al Grupului VITAPROTECH încă din iulie 2018.
Jean-Michel Belin, manager general și fondator al Prysm Software, va rămâne la conducerea companiei, contribuind la menținerea unei relații strânse cu clienții ei. „Sunt fericit că Prysm Software se alătură Grupului VITAPROTECH, care are deja un renume în lumea securității si siguranței fizice. Companiile se completează una pe cealaltă: VITAPROTECH își va putea intensifica activitatea în domeniul software, prin extinderea ofertei cu o platformă deschisă de integrare, în timp ce soluția reciprocă va permite îmbogățirea ofertei Prysm cu funcții de management de la distanță al sistemelor de securitate. VITAPROTECH va oferi Prysm Software resursele necesare pentru dezvoltarea la nivel internațional și garanția neutralității față de alți producători“, a spus Jean-Michel Belin, director general al Prysm.
„Prysm Software are o dezvoltare dinamică foarte bună și cunoștințe unice în sisteme de control, recunoscute în toată lumea. Soluțiile sale sunt comercializate sub marcă proprie, dar și OEM – o piață cu potențial de dezvoltare ridicat. Suntem interesați să susținem această dezvoltare, garantând independența Prysm Software de celelalte entități pe care le deținem. Intenționăm să implementăm o sinergie puternică, de care vor beneficia toți clienții noștri“, a spus Eric Thord, președinte VITAPROTECH.
Implicată activ de peste 7 ani pe piața Europei Centrale și de Sud-Est în proiecte de digitalizare a proceselor operaționale din domeniul securității fizice, UltraVision Consult promovează prin intermediul partenerilor săi soluții eficiente de supervizare și management a incidentelor de securitate și a infrastructurii tehnice utilizând facilitățile native ale AppVision™ PSIM (Physical Security Integration Management). Compania este reprezentantul exclusiv al Prysm Software pentru suita software AppVision PSIM în România, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Cehia, Muntenegru, Albania, Croația, Slovacia, Bosnia& Herțegovina, Macedonia de Nord și Ungaria. Platforma deschisă de unificare a tehnologiilor și echipamentelor de la diferite branduri din piață asigură informarea operatorilor, supervizarea, comanda și controlul proceselor într-un mod unitar.