Proiectate pentru a ține pasul cu stilul activ de viață al elevilor și studenților, pentru o mai mare eficiență și pentru rezultate echitabile
HP Inc. a lansat laptopurile HP Fortis, un nou portofoliu de computere construite pentru a face față noilor provocări din sectorul educațional.
Astăzi, procesul de învățare are loc dincolo de sala de clasă, inclusiv la locul de joacă, în autobuz și acasă. Computerul este un instrument esențial pentru învățarea digitală, iar tinerii au nevoie de dispozitive care să reziste la uzura zilnică, să îi ajute să se conecteze la orele online și să le ușureze munca.
„Cu dispozitive proiectate cu funcții care reduc opririle accidentale și mențin tastaturile și porturile intacte, rezistente la uzură și ușor de curățat și igienizat, HP s-a angajat să ofere elevilor și studenților computerele și experiențele de care au nevoie pentru a avea succes,” a declarat Bill Avey, General Manager and Global Head of Education, Personal Systems la HP Inc.
HP Fortis – Construit rezistent, proiectat pentru un stil mixt de învățare
Creat pentru cursanții activi și mobili, noul portofoliu HP Fortis întruchipează rezistența și durabilitatea necesare pentru a rezista la căderi, la accidente cu lichide și pentru a păstra tastele acolo unde le este locul: pe tastatură. Suprafețele texturate facilitează manipularea dispozitivelor ușoare, indiferent de vârsta elevilor. Puterea întărită și porturile USB-C® limitează daunele cauzate de cablurile smulse accidental, colțurile întărite mecanic și garniturile din cauciuc absorb șocurile, iar balamalele întărite rezistă la uzura folosirii repetate.
Cum tot mai mulți elevi se întorc în clase, este important ca dispozitivele să fie curate. Carcasa, tastatura și afișajul pot fi curățate și dezinfectate cu șervețele de uz casnic . Pentru siguranță și protecție sporite, dispozitivele dispun de un nou scut metalic care protejează bateria în cazul în care laptopul este scăpat sau trântit.
Laptopurile HP Fortis 14 au ecrane cu diagonala de 14” și oferă elevilor un spațiu vizual extins, de care au nevoie pentru a lua notițe în timp ce urmăresc o prelegere sau pentru a crea cu ușurință.
HP Fortis 14” G10 Chromebook este alimentat de procesoare Intel cu 4G LTE opțional pentru conectivitate fiabilă și le permite elevilor să-și acceseze orele de curs de aproape oriunde. Balamaua de 180 de grade combinată cu camera HD cu unghi larg și cu microfoanele duble oferă o experiență excelentă de învățare prin colaborare. Funcția de confidențialitate HP integrată în cameră îi protejează pe utilizatori de intruși, în timp ce Chrome Education Upgrade face ca dispozitivul să fie simplu de gestionat.
• HP ProBook Fortis 14” G9 – Cu procesoare Intel, Windows 11 Pro, Windows 11 Pro Education sau Windows 11 SE , elevii și studenții pot colabora cu ușurință și pot accesa cursurile cu Wi-Fi 6 și conectivitate 4G LTE opțională.
• HP ProBook Fortis 14” G10 – Echipat cu procesoare Intel® i3/i5 de generație 12 și Windows 11 sau Windows 11 Pro Education, cursanții pot trece rapid de la redactare, la rulare de aplicații STEM, editare video și multe altele. Wi-Fi 6E navighează prin rețele aglomerate, iar bateria memorează tipare de lucru și optimizează consumul de energie printr-un sistem de încărcare inteligentă. HP Wolf Security for Business permite echipelor IT să protejeze dispozitivele prin sistemul de protecție avansat integrat în hardware .
Adaptabil pentru diverse stiluri de învățare
HP Pro x360 Fortis 11” G9 și HP Pro x360 Fortis 11” G10 vin în întâmpinarea diverselor stiluri de învățare. Designul 360º oferă tinerilor libertatea de a alege stilul care li se potrivește cel mai bine și care răspunde cel mai bine nevoilor lor educaționale. Pot folosi dispozitivele în modul laptop, tabletă, format cort, suport sau carte pentru a crea și desena, grație camerelor opționale de 5MP și pen-ului reîncărcabil cu vârf întărit. Pen-ul reîncărcabil este depozitat și încărcat într-un spațiu opțional rezistent la apă , astfel încât să fie gata de utilizare în orice moment.
• HP Pro x360 Fortis 11” G9 – Procesoare Intel, Windows 11 Pro, Windows 11 Pro Education sau Windows 11 SE , Wi-Fi 6 și 4G LTE opțional.
• HP Pro x360 Fortis 11” G10 – Dotat cu procesoare Intel® i3/i5 de generație 12 și Windows 11 Pro sau Windows 11 Pro Education, dispozitivul ușurează munca pentru proiecte mai complicate, care presupun editare video sau analiză de date. Wi-Fi 6E oferă conexiuni rapide și de încredere pentru învățare în cloud. HP Wolf Security for Business oferă protecție împotriva programelor malware și a hackingului . Dispozitivul este echipat cu sistem de încărcare inteligentă, iar bateria memoreză tipare de lucru și optimizează consumul de energie.
HP Fortis 11” G9 Q Chromebook, alimentat de Snapdragon® 7c, este echipat pentru cursanții mobili, care folosesc cloud și care au nevoie de acces sigur și fiabil la cursuri. Acest Chromebook este cel mai subțire și mai ușor dispozitiv Fortis de la HP, oferind portabilitate excelentă. Pornește în câteva secunde, iar conectivitatea 4G LTE îi asigură pe elevi și studenți că pot să învețe de oriunde.
HP 320 FHD Webcam și HP 325 FHD Webcam sunt camere web all-in-one ușor de folosit oriunde. Cu unghiuri largi de 66º, oferă imagini clare, calitate video full HD la 1080p și 30 fps. Camerele web sunt ușor de configurat cu USB-A, au o rotație de 360º și un capac detașabil pentru lentile, care asigură confidențialitatea.
Angajamentul HP pentru Educație
Ca parte a strategiei HP Sustainable Impact, HP își propune să ajute milioane de oameni să participe la economia digitală. HP se angajează să susțină 100 de milioane de oameni în procesul educațional, până în 2025 și să accelereze echitatea digitală pentru 150 de milioane de oameni, până în 2030.