Paolo Gentiloni, comisar european pentru Economie, va participa la conferința Romanian Business & Investment Roundtable, organizată de Economist Impact Events în 29 martie 2022, în parteneriat cu reprezentanții săi oficiali Hazlis & Rivas și Oxygen. Organizatorii anunță și venirea lui David Rowan, expert în tehnologie, fost redactor șef al revistei Wired și autor al best-sellerului global No-Bullshit Innovation.
Comisarul european Paolo Gentiloni va detalia planurile Comisiei legate de investiții în domenii cheie, în cadrul noului context de securitate. De asemenea, oficialul european va oferi detalii privind Planul European pentru Redresare și Reziliență, implementat în România prin PNRR și prin intermediul căruia România a primit deja două tranșe, în valoare totală de 3,79 miliarde euro.
În calitate de vorbitor, David Rowan abordează impactul pe care noile tehnologii l-ar putea avea asupra afacerilor în viitor și pașii pe care companiile trebuie să îi facă pentru a profita de aceste noi tehnologii. Autor al unui bestseller, Non-Bullshit Innovation: Radical Ideas from the World’s Smartest Minds, David Rowan pornește într-o călătorie în 20 de țări pentru a descoperi exemple de inovație corporativă îndrăzneață și prezintă 16 strategii dovedite pentru a face afaceri în viitor. Cea mai recentă ediție încorporează lecții pentru lumea post-COIV-19. David va participa în cadrul panelului de tehnologie.
Conferința The Economist, ce are tema “Există motive de optimism pe termen lung?“, a anunțat deja alți guest speakeri importanți precum Harper Reed, antreprenor american în tehnologie și fost CTO în administrația Obama și John Bruton, fostul prim-ministrul irlandez care a contribuit la transformarea economiei țării în “Tigrul celtic” și într-una dintre țările cu cea mai rapidă creștere din lume. La conferință vor participa speakeri de top, oficiali guvernamentali, lideri și reprezentanți importanți ai mediului de afaceri din România și din regiune.
Partenerii Romanian Business & Investment Roundtable
Vodafone – Platinum Sponsor
Silver Sponsor
– Enel
– Henley & Partners
– Kaizen Gaming (Stoiximan | Betano)
– Philip Morris Romania
Bronze Sponsor
– Banca Transilvania
– Iron Mountain
Contributor
– Intesa Sanpaolo Bank
Suporting organisation
– AmCham Romania
– The Netherlands Romanian Chamber of Commerce (NRCC) Online communication partner
– Business Review
– Profit.ro
Airline carrier
– AEGEAN AIRLINES
Logistic supplier
– DHL Express Supporter
– Nespresso
– Gloa Design & Marketing services
– Artecniko
– HMI & PARTNERS
The Economist Impact Events oferă companiilor, guvernelor și fundațiilor oportunitatea de a accelera schimbarea și dezvoltarea. Conferințele The Economist integrează materiale de cercetare, studii și articole pertinente, într-un canal media recunoscut, înglobând competențele pentru care The Economist Group este renumit. Agenția de comunicare integrată Hazlis & Rivas și Oxygen sunt reprezentanții oficiali ai The Economist Impact Events din România.