In cadrul Augmented World Expo, Ori Inbar, CEO al AugmentedReality.org, anunță intrarea pe piață a ochelarilor inteligenți până în anul 2023. Totuși, este clar că în prima etapă aceasta tehnologie este utilizată în educație, medicină și producție. Companiile sunt ajutate să își instruiască angajații mai eficient și ieftin, de exemplu prin facilitarea întreținerii și reparației diferitelor subansamble sau pentru operațiuni medicale complexe. În ciuda acestor avantaje realitatea augmentată a fost percepută de public ca una pentru divertisment, avantajele practice fiind încă pe locul doi. Potențialul tehnologiei este unul imens dar pentru a fi utilizat la maxim necesită multă inovare, dezvoltare și creativitate.
Realitatea augmentată poate reprezenta o tehnologie mult mai promițătoare decât pare în prezent, existând posibilitatea dezvoltării unor ecrane virtuale în locul monitoarelor, a unor portale inovative pentru educație și a unei deschideri către orice imaginabil posibil. În prezent nu există un dezvoltator care să dezvolte toate aceste posibilități, deși Microsoft a anunțat Windows Holographic, un sistem de operare pentru realitatea augmentată. Tehnologia inteligentă dezvoltă indirect simțurile oamenilor prin utilizarea senzorilor de urmărire, interpretând cu acuratețe mișcările mâinilor. Tehnologia este în plin proces de cunoaștere și este o treabă de timp până când va fi utilizată la potențialul sau maxim pentru a fi accesibilă tuturor, inclusiv consumatorilor normali.
de Andrei Marian