Hardware — May 23, 2022 at 5:33 pm

Kingston anunţă FURY Beast DDR5 RGB

by

Kingston FURY, divizia de gaming Kingston Technology Company, Inc., lider în producția de memorii și soluții tehnologice, anunță astăzi lansarea memoriilor Kingston FURY™ Beast DDR5 RGB. Familia Kingston FURY Beast se mândrește cu primul modul DDR5 folosit pentru a depăşi limita de 10.000MT/s, împreună cu un sistem nou de iluminare îmbunătățit și un radiator cu un nou design, mai subțire dar mai eficient.

Kingston FURY Beast DDR5 RGBKingston FURY Beast DDR5 RGB este soluția perfectă pentru a personaliza sistemele de ultimă generație cu memorii DDR5 de top. Certificarea Intel® XMP 3.0 Ready precum şi votul de încredere oferit de cei mai importanți producători de plăci de bază din lume1, oferă utilizatorilor încrederea că sistemele construite cu noile memorii Kingston FURY Beast DDR5 RGB vor fi compatibile. Controlul RGB se realizează cu ajutorul software-ului Kingston FURY CTRL2, ce oferă o bibliotecă generoasă de efecte prestabilite. Toate modulele Kingston FURY Beast DDR5 dispun de tehnologia Kingston FURY Infrared SyncTM, care menține efectele de iluminare într-o sincronizare perfectă.

Kingston FURY Beast DDR5 oferă viteze ce încep de la 4800MT/s și dispune de tehnologia unică Plug N Play care efectuează un overclock automat fără a fi nevoie să selectați un profil. Pentru modulele de 5200MT/s sau mai rapide, profilurile Intel XMP 3.0 sunt activate pentru a stabiliza viteza, sincronizarea și voltajul. Indiferent dacă sunteți un gamer veteran sau un pasionat la început de drum, Kingston FURY Beast DDR5 RGB vă permite să profitați la maxim de joc.

„Suntem încântaţi să adăugăm Kingston FURY Beast DDR5 RGB la gama noastră de memorii”, a declarat Iwona Zalewska, DRAM Business Manager, Kingston EMEA. „De acuma, cei care doresc puterea modulelor DDR5 împreună cu un aspect modern cu iluminare RGB, se pot bucura de ambele tehnologii. În plus, prin metoda de personalizare a efectelor de iluminare, utilizatorii pot lua cu adevărat experiența de joc în propriile mâini.”

Kingston FURY Beast DDR5 RGB este disponibil în module individuale de 8GB, 16GB și 32GB și kit-uri de 2 până la 64GB, cu viteze de până la 6000MT/s. Garanția este pe viață, iar fiabilitatea este una recunoscută.

Funcții și specificații Kingston FURY Beast DDR5 RGB:

· Iluminare îmbunătățită și radiator nou: Efecte unice de personalizare prin schimbarea iluminării cu ajutorul softului FURY CTRL2 sau prin softul oferit de producătorul plăcii de bază.
· Tehnologia Kingston FURY Infrared Sync™: Efecte RGB vibrante ce iluminează la unison cu tehnologia brevetată Kingston Infrared Sync.
· Certificare Intel® XMP 3.0-Ready: Timpi, viteze și voltaje pre-optimizate pentru performanțe de overclock și opţiune de salvare a noilor profiluri utilizând un PMIC programabil.
· Recunoscute de cei mai importanți producători de plăci de bază din lume: testate pentru a funcționa cu orice placă de bază din lume, astfel încât să puteți construi cu încredere orice tip de sistem
· Stabilitate îmbunătățită în overclock: On-die ECC (ODECC) ajută la menținerea integrității datelor pentru a susține performanța maximă în timp ce depășiți limitele
· Plug N Play la 4800MT/s: Kingston FURY Beast DDR5 RGB va face un overclock automat la cea mai mare viteză permisă de BIOS-ul sistemului.
· Capacităţi:

o Module individuale – 8GB, 16GB, 32GB
o Kit de doua module – 16GB, 32GB, 64GB

· Frecvență: 4800MT/s, 5200MT/s, 5600MT/s, 6000MT/s
· Latență: CL38, CL40
· Voltaj: 1.1V, 1.25V, 1.35V
· Temperatură de funcționare: 0°C-85°C
· Dimensiuni: 133.35 mm x 42.23 mm x 7.11 mm

Pentru mai multe informații vizitați kingston.com.