In cadrul Mobile World Congress Shanghai (“MWC Shanghai”) s-a format Alianța Virtual Reality Venture Capital (“VRVCA”), un consorțiu format din principalele 28 de firme de capital de risc din lume care investesc în industria VR. Membrii VRVCA contribuie însumat cu peste 10 miliarde de dolari capital investibil, menit să sprijine inovația și să accelereze dezvoltarea industriei VR la nivel global.
Pe lângă investițiile în startup-uri cu dezvoltare rapidă prin intermediul VRVCA, programul HTC Vive X Global VR Accelerator, lansat în aprilie (și fondul asociat de 100 de milioane de dolari), va anunța primul său lot de adepți în luna iulie. Reacția la acest program a fost copleșitoare, cu aproape 1.200 de cereri primite din peste 30 de țări din întreaga lume, aproximativ jumătate venind din China. Cererile primite variază de la hardware la software, de la conținut la tehnologii. Solicitanții acceptați vor primi patru luni de instruire intensivă și suport în locațiile din Beijing, Taipei ori San Francisco, și se estimează că vor furniza produse utilizabile la absolvirea din luna octombrie. Cererile pentru cel de-al doilea lot Vive X vor fi acceptate începând cu luna noiembrie, iar programul va începe în ianuarie 2017.
Beneficiind de investiții prin Vive X și VRVCA, Startup-urile au acces la platforma unică go-to-market-Vive Port, magazinul de aplicații VR al HTC. Vive Port este disponibilă pentru utilizatorii chinezi de două luni și a lansat cu succes aproximativ 100 de titluri VR. Din această vară, Vive Port va fi pregătită să se extindă către alte țări și va începe să includă și cel mai bun conținut mobil VR din lume.
Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați www.vrvca.com, www.vive.com.