Guvernare/Licitatii — July 26, 2022 at 4:31 pm

Piața serviciilor de comunicații electronice de calitate superioară este concurențială, nefiind necesară reglementarea pieței de gros corespunzătoare

by

ANCOM a lansat astăzi în consultare publică poziția sa cu privire la revizuirea pieței relevante de gros a serviciilor de acces la puncte fixe de calitate superioara. Pe baza analizei de piața realizate în perioada 2017 – 2021, ANCOM consideră că piața cu amănuntul a serviciilor de comunicatii electronice de calitate superioară furnizate la puncte fixe este concurențială, în absența oricăror reglementări impuse la nivelul pieței de gros corespunzătoare.

image012Documentul supus consultarii publice este rezultatul unei noi runde de analize de piata, realizate cu scopul de a reevalua si, eventual, de a intensifica nivelul de concurenta pe piata cu amanuntul a serviciilor de calitate superioara, prin potentiale masuri de reglementare impuse pe pietele de gros. ANCOM deruleaza periodic astfel de analize pentru a asigura o concurenta efectiva pe piata, care sa genereze beneficii pentru utilizatorii finali.

Analiza precedenta, realizata in anul 2018 la nivelul pietei serviciilor de linii inchiriate – segmente terminale, a aratat ca Telekom Romania Communications S.A. nu mai avea putere semnificativa pe piata. Astfel, operatorului i-au fost retrase obligatiile specifice impuse anterior.

Analiza actuala, care a avut in vedere modificarile de pe piata in perioada 2017 – 2021, nu a evidentiat existenta unor probleme concurentiale care sa justifice introducerea de reglementari specifice la nivelul pietei de gros corespunzatoare.

Piața serviciilor de comunicații electronice de calitate superioară in România

Serviciile de acces la puncte fixe de calitate superioara furnizate pe piata de gros se refera atat la serviciile de linii inchiriate, cat si la orice alte servicii de acces, cu functionalitati similare liniilor inchiriate si au un rol esential in furnizarea de servicii de comunicatii electronice cu un nivel de calitate superior (capacitati de transmisie transparente, permanente, nepartajate si simetrice, la anumiti parametri de calitate predefiniti) societatilor private de marime medie si mare sau institutiilor publice. Aceste servicii pot fi folosite inclusiv de anumiti furnizori in scopul extinderii acoperirii propriilor retele, in zonele unde nu sunt prezenti.

In prezent, serviciile de comunicatii electronice de calitate superioara la puncte fixe sunt furnizate, in general, prin intermediul propriilor retele de fibra optica ale operatorilor si nu prin achizitionarea de servicii pe piata de gros de la alti operatori.

Analiza concurentiala pe piata relevanta cu amanuntul a aratat ca, atat la nivel de volum, cat si la nivel de venituri, cotele de piata individuale ale principalilor operatori s-au situat sub 31%. De asemenea, piata din Romania este dinamica, in crestere, volumul vanzarilor pentru serviciile de calitate superioara fiind in crestere in cazul tuturor furnizorilor principali, in timp ce furnizorii alternativi au realizat investitii semnificative in retelele de fibra optica si detin capacitate disponibila pentru a oferi servicii de calitate superioara catre terti (atat pe piata cu amanuntul, cat si la nivel de gros).

Barierele la intrarea si dezvoltarea pe piata analizata sunt moderate, in special in mediul urban si mediul rural dezvoltat, de unde provine majoritatea cererii pe piata cu amanuntul de servicii de calitate superioara. ANCOM nu se asteapta ca aceasta situatie sa se modifice semnificativ pe parcursul perioadei de revizuire a acestei piete, reiterand faptul ca, pe piata din Romania, au intrat 18 furnizori noi in perioada 2017 – 2020.

Pe piata cu amanuntul a serviciilor de calitate superioara la puncte fixe exista putere de contracarare suficienta din partea clientilor, pentru a putea contrabalansa manifestarea unui eventual comportament abuziv din partea vreunui furnizor.

Avand in vedere ca analiza la nivelul pietei cu amanuntul a serviciilor de comunicatii electronice de calitate superioara furnizate la puncte fixe nu a evidentiat anumite probleme concurentiale, nu se justifica impunerea unor reglementari ex ante la nivelul pietei de gros corespunzatoare.

Consultare publica

Pozitia ANCOM cu privire la revizuirea pietei relevante corespunzatoare serviciilor de acces la puncte fixe de calitate superioară poate fi consultata aici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze observatii si propuneri pana la data de 26.08.2022.

Observatiile pot fi transmise pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr. 2, sector 3, Bucuresti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul directiilor regionale ale Autoritatii, prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.