Financiar-Bancar — August 1, 2022 at 11:35 am

Acasă@ING ajunge la Cluj

by

Acasa@ING 1Începând cu această săptămână, clienţii ING Bank România din Cluj au la dispoziţie noul design Acasă@ING la ING Office Cluj Mărăști (Str. Aurel Vlaicu nr. 3), unde pot beneficia de noi spații, cum ar fi „inima ING”, o zonă proiectată ca un living modern. De asemenea, ei au acces la zone semi-private, birouri deschise pentru consultanță personalizată, precum și la spații private destinate discuțiilor mai complexe.

Mai mult, există o zonă dedicată interacțiunii digitale, în care pot efectua operațiuni și tranzacții bancare digitale și unde pot accesa soluțiile ING de profil pentru prima dată, pentru ca, ulterior, să le poată accesa oriunde, oricând, de pe propriul telefon sau laptop.

Astfel, ING Bank redefinește relația dintre bancă şi client cu un accent mai pronunţat pe consultanță, relevanță și eficiență în ceea ce priveşte timpul petrecut într-o agenţie. Noul design oferă un spațiu dedicat zonelor de consiliere și educație digitală, pentru a susține și informa clienții să ia cele mai bune decizii, pe baza nevoilor lor.

Inaugurarea biroului face parte dintr-un proces complex, derulat la nivel naţional, unde în perioada 2019-2021 alte 17 agenții din țară au fost relansate în Alba Iulia (Dacia), Timișoara (Gheorghe Lazăr, Revoluției), Satu Mare (Libertatea), Brașov (Onix, Racadău), Craiova (Cuza), Oradea (Dacia, Transilvaniei), Brăila (Calea Călărașilor), Galați (Dunărea) și București (Bucur Obor, Centrul vechi, Chibrit, Dorobanți, Moșilor, Victoriei).