Campania „Optimeștii” prezintă epoca lui Caragiale și personajele sale, care, încântate de oferta DIGI, invită clienții să le cunoască. Veștile bune se răspândesc repede, mai ales că prețul unui abonament lunar poate ajunge la 1,5 euro/lună, timp de 6 luni, pentru orice client care alege să porteze 4 sau 5 numere la abonamentul mobil Optim Nelimitat.
Astfel, în perioada 01 septembrie – 01 decembrie 2022, atât clienții existenți, cât și cei noi, care își vor porta unul sau mai multe numere de telefon în rețeaua mobilă DIGI, beneficiază de o reducere de 50% din valoarea abonamentului, pentru o perioadă de 6 luni. În funcție de numărul de abonamente portate, clienții care aleg Optim Nelimitat vor plăti lunar (timp de 6 luni), per abonament, doar jumătate din valoarea integrală, astfel: 2,5 euro (1 abonament), 2 euro (2 abonamente), 1,75 euro (3 abonamente) și 1,5 euro (4/ 5 abonamente). Prețurile includ TVA.
Utilizatorii care optează pentru abonamentul Optim Nelimitat au parte de beneficii nelimitate în ceea ce privește traficul de internet, minute în orice rețea națională fixă și mobilă, SMS-uri în rețeaua DIGI, 3000 de minute internaționale în principalele rețele mobile din SUA, Canada, China și UE, pentru convorbiri cu cei dragi, indiferent de distanță.
Promoția se adresează tuturor clienților și se poate efectua atât din prepaid, cât și din postpaid, pentru contractele încheiate pe o perioadă de 24 de luni. Reducerea se aplică la contractarea serviciului de telefonie mobilă, iar clienții pot opta fie pentru reducerea de 50% din valoarea abonamentului de telefonie mobilă, fie pentru achiziționarea unui telefon în 24 de rate DIGI, cu avans 0, aceasta din urmă fiind disponibilă doar pentru clienții care dețin cel puțin un serviciu fix DIGI.