Bizpoint — February 4, 2016 at 8:58 am

Presiuni financiare

by

 

it-bugetAprecierea dolarului, fenomen care se petrece de luni bune cu evoluţii sinuoase, are deja implicaţii majore asupra bugetelor IT din Europa, inclusiv din România, deoarece rata de schimb nefavorabilă monedei unice europene forţează furnizorii de tehnologie locali, care în marea lor majoritate se alimentează cu produse de pe piaţa americană sau asiatică (regiune dependentă de moneda americană) să crească preţurile la produsele vândute pentru a face faţă situaţiei.

La rândul lor, pentru a nu scăpa oportunitatea de a câştiga bani în plus fără efort, furnizorii globali (în marea lor majoritate americani) de servicii tehnologice au anunţat planuri de mărire a tarifelor în Europa pentru serviciile publice efectuate. Microsoft, cu a sa platformă de cloud public Azure, este un exemplu pentru zona euro, zonă în care a crescut tarifele pentru servicii din august acest an. Foarte probabil că şi alţi furnizori, cum ar fi Google sau Amazon, vor urma această cale, fapt care pe mulţi i-ar putea surprinde, având în vedere că piaţa s-a obişnuit ca lupta dintre furnizori să ducă permanent la scăderi de preţuri şi nu la creşterea lor.

Toate cele de mai sus au îndemnat firme mari de consultanţă IT, precum Gartner, să emită avertismente adresate directorilor IT din companiile europene legate de faptul că este foarte posibil ca departamentele IT să înregistreze în acest an cheltuieli suplimentare pentru aceleaşi produse şi servicii consumate. Iar creşterile nu sunt deloc minimale, mai ales în condiţiile în care, conform aceluiaşi Gartner, vânzările europene de infrastructuri tip cloud au crescut cu 25% în primul trimestru al acestui an, pe măsură ce tot mai multe companii adoptă ideea de a muta IT-ul din sediul propriu şi de a-l transforma în serviciu.

În aceeaşi măsură, este foarte posibil ca unii furnizori de tehnologie să decidă să îngheţe preţurile la nivelurile anterioare, fără să speculeze diferenţa de curs valutar. Ideea de la care ar putea pleca aceştia este suficient de sănătoasă pentru a fi serios luată în considerare, anume aceea că vânzarea unui serviciu este aproape întotdeauna însoţită de multiplicare prin vânzări asociate pe orizontală unor servicii suplimentare. Achiziţionarea unei maşini virtuale, de pildă, duce aproape automat la achiziţionarea altor servicii, cum ar fi stocare de date şi baze de date în cloud.

Din nefericire, perpetuarea instabilităţii economice din Grecia, actuala criză europeană a migranţilor şi starea cronicizată de conflict de la graniţa estică a Uniunii Europene se constituie în motive serioase care îndeamnă firme precum Gartner să prevadă că dolarul va continua să-şi menţină poziţia de forţă faţă de moneda europeană cel puţin până în 2017. Iar o asemenea predicţie nu pică deloc bine pentru marii consumatori de IT, aşa cum sunt companiile şi departamentele de specialitate din companii.

Dincolo de aceste neajunsuri, situaţia înseamnă şi oportunităţi, poate chiar considerabile, pentru alţi furnizori de tehnologie. Este vorba, de pildă, de furnizorii locali europeni de servicii cloud, aşa cum există şi în România, care ar putea, în condiţiile în care vor şti să speculeze momentul, să genereze în sfârşit acel momentum necesar atragerii masive de clienţi către serviciile oferite de ei.

De ce doar “ar putea”? Deoarece, conform studiilor efectuate pe diverse pieţe, clienţii nu sunt atraşi de cloud doar din raţiuni financiare. Ei caută mult mai mult la astfel de servicii pentru a fi convinşi să renunţe, fie şi parţial, la infrastructurile IT instalate în firmele lor. De aceea, simpla protecţie în faţa fluctuaţiei cursului de schimb euro-dolar nu va constitui un motiv suficient de puternic pentru a determina un flux migratoriu către servicii IT cum ar fi cloud-ul. Dacă furnizorii vor înţelege asta, atunci vom asista inclusiv în România la naşterea unei noi pieţe IT. Dacă nu….

de Bogdan Marchidanu