Conform unui recent raport al firmei de cercetare piaţă şi consultanţă TeleGeography, piaţa Wide Area Network (WAN) va continua să înregistreze creşteri serioase, estimate la 44%, până cel puţin în anul 2026. Creşterile serioase au debutat odată cu pandemia sanitară, când firmele au fost nevoite să se adapteze rapid pentru a susţine lucrul la distanţă.
Intitulat WAN market size report şi realizat pentru o perioadă de cinci ani, raportul arată că piaţa WAN globală va creşte la 85 miliarde USD în 2026, de la 59 miliarde USD în 2021, principalii actori fiind cele mai mari 5000 de companii globale. În acelaşi timp, cum firmele evoluează de la topologii de reţea moştenite, iar centrele de date on-premises încep să fie depăşite, contribuţia la venituri a tehnologiei MPLS este prevăzută a descreşte cu 55% în următorii cinci ani.
Raportul TeleGeography arată că MPLS şi liniile de acces conectând porturile MPLS au reprezentat 60% din veniturile WAN globale pentru cele mai mari organizaţii multinaţionale în 2021, însă ponderea lor va scădea la 27% până în 2026. Pe măsură ce MPLS va fi înlocuit de accesul dedicat de cost redus la Internet (DIA), veniturile WAN vor continua cel mai probabil să crească pe măsură ce firmele vor alege dimensiuni mai mari de porturi şi vor adăuga servicii de tip SD-WAN.
„Pe măsură ce firmele îşi continuă transformarea digitală şi serviciile cloud devin standardul, constatăm că MPLS îşi diminuează importanţa de centru al tehnologiei WAN”, scriu autorii raportului. „Până acum, am descoperit că DIA reprezintă cea mai întâlnită alegere pentru firme, deoarece ele continuă să îşi dorească SLA-uri de nivel carrier şi fiabilitate a serviciilor”.
La nivel regional, firma de cercetare susţine că Asia de Est va creşte de la nivelul de 41% al pieţei globale WAN la nivelul de 46% în 2026, creştere alimentată în principal de China. Preţurile pentru China şi întreaga regiune vor fi afectate serios de trecerea la DIA, o tehnologie mai scumpă aici faţă de alte geografii.
Prin contrast, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord se vor contracta de la 9 la 6,5% din piaţa globală, în vreme ce majoritatea celorlalte regiuni vor rămâne neschimbate. China, Statele Unite şi India sunt prevăzute a rămâne principalele trei ţări după veniturile WAN în următorii cinci ani, însă alte ţări vor ajunge să modifice influenţa lor relativă asupra totalului global.