Schneider Electric România a organizat o serie de seminarii de pregătire pentru parteneri, cu scopul de a le prezenta caracteristicile produselor și soluțiilor pentru diferite segmente de activitate. În cadrul acestor evenimente, participanții au putut să interacționeze, să testeze și să descopere concret care este utilitatea și care sunt aplicațiile produselor Schneider Electric pentru clienții lor.
Seria de evenimente „Schneider Electric Events” este dedicată profesioniștilor din domeniul energiei, electricieni, instalatori, clienți industriali, dar și pentru angajații companiilor partenere, din departamentele de asistență tehnică și acțiuni comerciale.
Subiectele principale din cadrul evenimentelor au evidențiat aspecte practice despre produsele și soluțiile Schneider Electric, printre care:
• Noua generație de stații de încărcare pentru vechicule electrice – Evlink Pro AC, pentru utilizarea în parcările din clădirile comerciale, industriale, de birouri și din complexe de apartamente;
• Gama Noua Unica – cu funcții inovatoare, potrivite caselor inteligente, dar și pentru diferite tipuri de proiecte;
• Tablouri Prisma Set S, o soluție robustă, fiabilă și eficientă pentru aplicații de până la 160A;
• eDesign, aplicația web care facilitează configurarea aparatajului și a tabloului electric, precum și generarea documentației necesare proiectelor rezidențiale;
• TransferPacT – gama de comutatoare automate de sursă, inteligente, de mare viteză, compacte și modulare.
„Ne dorim întotdeauna să găsim modalități eficiente prin care să prezentăm soluțiile Schneider Electric, iar interacțiunea directă cu produsele și testarea lor sub supravegherea specialiștilor noștri ajută cel mai mult la înțelegerea corectă a modului de funcționare și a beneficiilor pe care le prezintă fiecare soluție și inovație în parte”, spune Lucian Enaru, Country General Manager Schneider Electric România, Republica Moldova și Armenia. „Am vrut să ne asigurăm că partenerii noștri sunt echipați cu toate informațiile și experiențele de care au nevoie pentru a înțelege și a soluționa cerințele clienților lor, oricât de complexe ar fi acelea.”
Pe parcursul acestui, compania a organizat zece asemenea evenimente, cu o medie de participare de 60 de persoane, în mai multe orașe din țară: București, Cluj, Iași, Satu Mare, Alba-Iulia, Craiova. Următorul este planificat la Chișinău, în Republica Moldova, țară coordonată de hub-ul de la București.