BookTes, startup-ul care realizează printr-o platformă unică digitalizarea 360 a operatorilor de experiențe culturale și turistice, va incheia anul 2022 cu o acoperire de peste 160 de localități, 250 de parteneri instituții culturale și 1.000 de experiențe, în creștere cu 40% față de finele anului 2021.
Platforma oferă cea mai extinsă gamă de opțiuni pentru iubitorii de turism cultural sau de experiențe inedite și este un integrator unic pentru instituții și operatori culturali.
BookTes a aplicat o strategie de consolidare 360 de grade pentru acest an, realizând un progres semnificativ pe toate cele trei mari direcții importante: pentru operatori, pentru iubitorii de experiențe cultural-turistice și pentru asigurarea dezvoltării startup-ului.
Echipa s-a concentrat astfel pe extindere și diversificare, prin parteneriate, lansarea de noi instrumente digitale de tip bundle, cum este biletul unic, includerea de muzee și destinații mai puțin cunoscute, completarea platformei cu experiențe de vizitare virtuale și îmbunătățirea profitabilității.
„Pentru clienți am reușit o diversificare, astfel încât să putem include experiențe inedite, dincolo de traseele și obiectivele turistice obișnuite. Astfel, în platformă se pot găsi acum muzee rurale, mai puțin cunoscute, pe lângă obiectivele fanion din marile orașe. Prin parteneriatul realizat cu www.muzeedelasat.ro, aducem în atenția publicului 53 de bijuterii, pentru căutătorii de inedit, în zona Moldova și Muntenia, deocamdată. Acestea se alătură celorlalte muzee și obiective de marcă din platformă”, precizează Iulian August, CEO și co-fondator al BookTes.
BookTes include în platforma sa și tururi virtuale, 3D, astfel încât să ofere digital o idee despre parfumul locurilor și să incite la descoperirea off-line.
„Pentru operatori am lansat mai multe bilete de tip bundle, care permit integrarea într-un singur ticket a mai multor experiențe. În acest fel reușim, pe de-o parte, simplificarea managementului financiar pentru fiecare dintre partenerii cuprinși în aceste oferte integrate, pe de altă parte, promovarea se poate face încrucișat, astfel crescând și apetitul de noi experiențe, la nivelul vizitatorilor”, explică Iulian August.
În total, în acest moment, în platformă sunt disponibile 13 bilete unice digitale în 8 județe- Buzău, Iași, Prahova (Sinaia, Ploiești), Brașov, Dâmbovița (și Târgoviște), Constanța, Alba, Suceava. Peste 47% din biletele vândute în acest an au fost pentru muzee.
Pentru partea de dezvoltare proprie, BookTes s-a concentrat pe creșterea eficienței. Demersul de digitalizare inter-instituții este unul destul de complex, implică sedii în toată țara și parteneri diverși, de stat și privați. Soluția tehnică trebuie să acomodeze proceduri diferite, cu obiectivul de a avea un flux de management clar și simplu. Toată partea de documentare video/imagini este și ea destul de laborioasă.
„Având în vedere complexitatea operațiunilor din spatele platformei, ne-am concentrat pe organizarea mai bună a fluxurilor interne și de business, astfel am reușit o creștere a profitabilității cu 47,8%. Intenționăm ca anul viitor să lansăm o nouă rundă de finanțare, pentru a accelera procesul de a acoperi toate obiectivele turistice majore și toate cele 41 de județe din România, parametrii de eficiență fiind unii importanți pentru orice investitor”, subliniază Iulian August.
BookTes a reușit să atragă și clienți din afara României, un procent de 30% din totalul utilizatorilor platformei fiind reprezentat de vizitatori internaționali.
BookTes derulează parteneriate cu instituții culturale și operatori prestigioși cum sunt Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul de Artă Recentă, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național Cotroceni, Biserica Neagră – Brașov, Institutul de Cercetări Eco – Muzeale “Gavrilă Simion” – Tulcea, Muzeul Țării Crișurilor – Oradea, Muzeul Județean Buzău, Complexul Național Muzeal Moldova – Iași, Curtea Domnească – Târgoviște sau Ținutul Zimbrului – Văratec, Agapia, Neamț, Parcul Mini Transilvania, Walk This Way Brăila, Bucovina Outdoor Adventure și multe altele.