Programul Digitalizare IMM a început (pe 4 noiembrie s-a închis perioada de analiza publică a Ghidului solicitantului) și mai multe companii ne-au întrebat dacă SAP Business One se califică pentru finanţare prin acest program.
Răspunsul simplu este DA, SAP Business One poate fi implementat prin acest program, sistemele ERP fiind pe lista tehnologiilor eligibile. Răspunsul complex este că un proiect SAP Business One este destinat cu precădere companiilor mijlocii (finanţare între 20 şi 100.000 de euro) şi include mai multe componente necesare într-un proiect de digitalizare.
Anunţat încă din 2020 în contextul, programul Digitalizare IMM a intrat în linie dreaptă, iar forma finală a ghidului solicitantului a fost publicată în noiembrie. Sunt disponibile nu mai puţin de 347,5 milioane de euro, despre care autorităţile consideră că pot finanţa, în medie, peste 5.500 de proiecte. Sumele nu sunt însă distribuite uniform la nivel naţional, ci în funcţie de regiunile de dezvoltare economică.
La ce pot fi utilizaţi banii?
Digitalizare la modul general, însă mai concret poţi fi cumpărate echipamente ITC (laptopuri, desktopuri, servere, reţea) soluţii de business (licenţe sau subscripţii cloud pentru 3 ani), dezvoltare website-uri şi portaluri de ecommerce, analiza şi consultanță pentru achiziţii și implementare proiect, instruire personal etc.
Digitalizare IMM, cerințe specifice
Programul digitalizare IMM oferă valori specifice de finanţe pentru diverse categorii de companii. Întreprinderile mijlocii, spre exemplu, pot primi între 10.000 și 100.000 euro, o sumă suficientă pentru derularea unui proiect amplu de digitalizare. Provocarea tine mai degrabă de scrierea unor proiecte echilibrate care să răspundă mai multor cerinţe şi să modernizeze mai multe aspecte din activitatea unei companii. Prin condițiile de acceptare şi evaluare, programul impune respectarea unor criterii de intensitate digitală (12 în total conform Ghidului solicitatului), ceea ce face necesar ca proiectele să includă mai multe componente dintre:
- Sisteme ERP şi CRM
- Servicii de cloud computing
- Soluţii care includ Inteligenta Artificială, Robotic Process Automation
- Echipamente IoT (Internet of Things)
- eCommerce atât pentru B2C cât şi pentru B2B
- Schimb electronic de documente, EDI, portaluri de clienţi
- Social media și social selling.
Un proiect de implementare SAP Business One gândit pentru o companie medie porneşte din start cu mai multe astfel de componente. Este ceea ce în esenţă am livrat în ultimii ani pentru majoritatea beneficiarilor.
Componentele unui proiect SAP Business One
În proiectele System Innovation România, sistemul ERP SAP Business One reprezintă baza, pe care însă construim o arhitectură mult mai complexă. Inteligenţa Artificială şi Roboţii Software (categorie distinctă în Digitalizare IMM) sunt acum incluşi standard în SAP Business One. Sunt șase roboţi software care automatizează un set important de operaţiuni, de la extragerea documentelor din emailuri la crearea comenzilor de vânzare pe baza comenzilor de achiziţii.
Un alt palier pe care acţionăm este cel al schimbului electronic de documentele la nivelul ecosistemului de parteneri. Adăugăm în majoritatea proiectelor tehnologia EDI (Electronic Data Interchange) care permite schimbul de documente în format standardizat XMl între sisteme informatice diferite. Astfel procesarea documentelor este mult mai rapidă, iar ciclul comercial comandă-încasare mai scurt.
IoT (Internet of Things) implica utilizarea unor echipamente care schimbă date prin internet cu sistemul informatic. Pot fi echipamente industriale, linii de asamblare sau ambalare, cântare electronice, diverşi senzori etc.
Integrarea SAP Business One cu cele mai diverse platforme de eCommerce este un alt aspect asupra căruia insistăm în proiecte. Este singura abordare prin care datele circulă automat între cele două sisteme, iar preţurile şi stocurile sunt actualizate în timp real. SAP BusinessOne se integrează cu majoritatea platformelor de eCommerce, atât proprietare cât şi OpenSource: Magento, PrestaShop, OpenCart, Shopify, Bluegento etc şi oferă performanţă cu oricare dintre acestea. Fără această integrare nu se poate vorbi despre un comerţ online modern, indiferent de tipul produselor sau specificul clientului (persoane fizice sau juridice).
Serviciile de tip cloud computing pot fi adăugate uşor proiectele pentru Digitalizare IMM prin utilizarea Qlick Sense, una dintre cele mai performante unelte de analiză a datelor si raportare. System Innovation România este partener Qlik şi avem o experienţă relevantă pe acest domentuiu.
Iată cum o implementare SAP Business One include multiple tehnologii eligibile şi respectă criteriile de intensitate digitale, aspecte care contează pentru punctajul general al proiectului şi creşterea şanselor de acceptare.
Indiferent dacă vă scrieți singuri proiectele sau apelaţi la o firmă de consultanţă, digitalizaţi-vă afacerea cu SAP Business One și System Innovation România. Nu doar că veţi beneficia de un sistem ERP de top, de la liderul global SAP, dar veţi integra în proiect multiple tehnologii complementare (de generație nouă) care vor creşte valoarea adăugată.
Vă dorim succes şi digitalizare rapidă!