Compania românească Star Taxi, cea mai mare aplicație de e-hailing locală, cu peste 2 milioane de utlizatori, anunță o creștere cu 30% a cifrei de afaceri în 2022, la peste 4,2 mil. Lei, comparativ cu 2021. Anul trecut, compania a înregistrat peste 20 de milioane de comenzi la nivel național, cu peste 30% mai mult față de anul anterior și își continuă creșterea și în acest an.
Potrivit companiei, cele mai multe curse au fost efectuate anul trecut în București, Cluj și Brașov. Prezentă în peste 15 orașe din România, Star Taxi are în plan ca anul acesta să își extindă serviciile în alte cinci orașe.
„Ne-am apropiat anul trecut de atingerea mediei de o comandă în fiecare secundă, determinată de eforturile noastre constante de a oferi clienților Star Taxi servicii de transport calitative, prin șoferi parteneri selectați și fără tarife dinamice”, a declarat Vicol Moldoveanu, CEO Star Taxi.
La nivel național, Star Taxi are o rețea formată din peste 20.000 de șoferi activi, iar media rating-ului unui șofer se ridică la 4,85. Aceștia sunt monitorizați permanent în momentul în care rating-ul lor se modifică și pot fi excluși din aplicație dacă nu își îmbunătățesc serviciile. De asemenea, șoferii cu un rating mare beneficiază de mai multă vizibilitate și sunt alocați mai des comenzilor. Pentru anul acesta, compania vizează extinderea numărului de șoferi parteneri cu încă 10%.
În ceea ce privește metodele de plată, românii au optat anul trecut în procent de 70% pentru plata cu numerar a curselor de taxi, dar migrează masiv către plata cu cardul, tendință ce va cunoaște o creștere, atât din prisma clienților, cât și a șoferilor parteneri, impulsionată și de modificările legislative care impun firmelor cu afaceri de peste 10.000 de euro să ofere plata cu cardul.
Despre Star Taxi
Platforma Star Taxi este dezvoltată de o companie 100% românească, fiind cea mai mare aplicație de e-hailing din România. Disponibilă în peste 15 de orașe din țară, aceasta înrolează în prezent peste 20.000 de șoferi de taxi la nivel național și peste 2 milioane de utilizatori, cu o experiență de peste 100 milioane de călătorii în decursul a peste 10 ani de activitate.