Evenimente — February 28, 2023 at 9:23 am

Spring IT revine!

by

Primăvara începe cu Spring IT! Ediția cu numărul XII a proiectului Spring IT este organizată de Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (SiSC) și se va desfășura anul acesta în perioada 22 februarie – 17 martie. SiSC este cea mai veche organizație studențească din Academia de Studii Economice din București, activă de 26 de ani, timp în care a organizat și desfășurat cu succes peste 200 de proiecte care au avut un impact atât în dezvoltarea profesională, cât și în cea personală a mii de studenți.

Scopul principal al proiectului Spring IT este de a facilita un prim contact între studenți și reprezentanți ai celor mai importante companii din domeniul IT. Aceștia au posibilitatea să afle informații despre starea actuală a pieței muncii, despre noile trenduri din tehnologie și despre procesul de recrutare al companiilor, urmărind să fie pregătiți pentru începerea unei cariere… vor putea fi mai bine pregătiți pentru momentul în care își vor începe cariera.

Ediția a XII-a Spring IT se va desfășura în mediul fizic, iar anul acesta proiectul va consta în 2 etape: Meet the Companies, unde vor fi prezenţi 14 parteneri și Workshopuri, în număr de 7.

800x300Primul eveniment, Meet the Companies va fi susținut pe data de 6 martie, Hotel Minerva, iar înscrierile vor avea loc între 22 februarie – 3 martie. În cadrul târgului de joburi, studenții vor putea lua contact direct cu reprezentanții companiilor partenere, care le vor prezenta domeniul de activitate, cât și posibilitățile de angajare din cadrul acestora.

Cel de-al doilea eveniment este reprezentat de Workshopuri, se va desfășura la Education Point,  fiind realizat în perioada 13 – 17 martie, iar înscrierile vor avea loc între 22 februarie – 7 martie. Prin intermediul workshopurilor, studenții vor putea să își dezvolte atât abilitățile tehnice, cât şi cele soft.

Înscrierile vor avea loc în perioada 22 februarie – 3 martie pentru Meet the Companies și Worksopuri și se vor face pe site-ul http://springit.sisc.ro/ printr-un formular de înscriere, prin intermediul căruia vor avea oportunitatea să își atașeze CV-urile, ce vor fi preluate ulterior de companiile partenere.

Mai multe informații puteți găsi atât pe site-ul https://springit.sisc.ro/, cât și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/springit.sisc, unde echipa Spring IT este pregătită să răspundă oricărei întrebări.