Comisia Europeană (CE) a emis recent o serie de propuneri, inclusiv reglementări, menite să stabilească noi reguli de activare a implementării mai rapide, mai ieftine şi mai eficiente de reţele gigabit de mare viteză pe teritoriul UE. Noile reglementări constau într-o propunere de directivă, intitulată Gigabit Infrastructure Act, şi un proiect de recomandare, menite să ofere îndrumare autorităţilor naţionale de reglementare asupra condiţiilor de acces la reţelele telecom pentru operatorii cu putere semnificativă, să stimuleze transferul mai rapid de la tehnologiile vechi şi să accelereze implementarea de reţele gigabit.
Directiva propusă intenţionează să servească drept un instrument pan-european eficient pentru accelerarea instalării de reţele prin reducerea barierelor şi costurilor administrative. În nota explicativă ataşată propunerii de directivă, CE remarcă faptul că, în condiţiile avansului tehnologiilor digitale, a apărut nevoia urgentă de lărgire a benzii de frecvenţă la viteze mai mari pentru activarea de servicii mai inteligente, mai flexibile şi inovatoare pentru cetăţeni, firme şi servicii publice cheie, alimentate de dezvoltarea şi utilizarea de tehnologii precum cloud, inteligenţă artificială, realitate virtuală şi metavers.
Înlocuind directiva Broadband Cost Reduction Directive din 2014, noul act normativ va duce la reducerea birocraţiei şi a poverilor fiscală şi administrativă asociate instalării de reţele de mare viteză. De asemenea, el va simplifica şi va digitaliza procedurile, întărind coordonarea de proiecte între operatorii de reţele şi asigurând obţinerea de acces la aceste reţele. CE consideră că astfel de proiecte reprezintă 70% din costurile asociate implementării de reţele.
Mai mult, noul act normativ propune ca toate clădirile noi sau cele renovate în proporţie majoritară, cu excepţia unor situaţii justificate, să fie echipate cu fibră optică, astfel încât cetăţenii să poată accesa servicii de conectivitate gigabit. Prin noile reguli, CE îşi exprimă încrederea că operatorii vor putea implementa cu uşurinţă reţele, prin intermediul unor proceduri simplificate, digitalizate şi mai puţin costisitoare.
La rândul ei, noua recomandare se concentrează asupra oferirii de îndrumări autorităţilor naţionale de reglementare în privinţa condiţiilor de accesare a reţelelor operatorilor care au putere de piaţă semnificativă. Obiectivul este acela de a asigura accesul tuturor operatorilor la astfel de infrastructuri existente.
Noile propuneri au fost deja salutate de organizaţii de frunte din industria comuncaţiilor, cum ar fi GSMA, care au aplaudat lansarea de către CE a acestei noi consultări privind viitorul conectivităţii în Europa.