Bang & Olufsen prezintă noua boxă portabilă Beosound A5. Proiectată în colaborare cu studioul de design danezo-italian GamFratesi, Beosound A5 stabilește o legătură poetică între culturile de design nordice și cele sudice, datorită sunetului captivant, măiestriei meticuloase și longevității pentru care este renumită compania Bang & Olufsen.
„Beosound A5 este noua noastră boxă portabilă de lux, care îmbină abordarea Bang & Olufsen centrată pe design atemporal cu viziunea noastră asupra sunetului”, spune VP Marketing Product, Michael Henriksson. „Suntem încântați să colaborăm cu GamFratesi pentru prima dată, pentru a crea două modele de boxe care își au rădăcinile într-o estetică scandinavă, cu o semnătură distinctă de design”.
Disponibilă în două variante de culoare, Beosound A5 din aluminiu natural, cu o față țesută din fibre de celuloză, încorporează un mâner din stejar în culoare deschisă, ducând cu gândul la verile scandinave relaxate, petrecute la plajă. Versiunea din aluminiu negru, cu un capac și un mâner din lemn de stejar în nuanțe închise, evocă estetica pădurilor, în peisajul hibernal. Ambele finisaje se pot integra în interiorul unei case sau la exterior, în natură.
UN MODEL EMBLEMATIC BANG & OLFSEN, REINVENTAT
Beosound A5 se află la intersecția dintre produsele audio portabile și cele destinate locuinței. Mânerul din stejar masiv permite ca boxa să fie transportată cu ușurință din cameră în cameră, putând fi amplasată pe podea, pe un raft sau pe o masă. Datorită standardului de rezistență la apă și la praf IP65, Beosound A5 poate fi scoasă afară și în orice aventură, fără probleme. Cu peste 12 ore de redare și un încărcător de telefon wireless integrat în panoul superior, Beosound A5 este cea mai versatilă boxă Bang & Olufsen de până acum și însoțitorul audio portabil perfect. Poate fi controlată fie prin interfața elegantă, fie direct din aplicația Bang & Olufsen.
„Inspirația pentru Beosound A5 a venit din multe locuri, printre care seria emblematică Beolit, precum și din materiale naturale sinonime cu culorile și texturile găsite în natura scandinavă”, spun designerii de la GamFratesi. „De la tradiționalele pălării din paie Panama purtate pe plajă, până la accentele din piele împletită manual ale scaunelor daneze din anii 1960, amestecurile de materiale naturale aplicate în moduri experimentale ne-au ghidat călătoria de design”.
Liniile curbate și materialele naturale ale Beosound A5 trimit la forma și la mânerul Beolit 607, lansat în 1961. Finisajul din lemn de tec al Beolit 800 și Beolit 1000, proiectate inițial de Jacob Jensen între sfârșitul anilor 60 și începutul anilor 70 a Influențat, de asemenea, procesul de proiectare GamFratesi pentru Beosound A5.
UN PRODUS AUDIO PUTERNIC, PRECIS ȘI PORTABIL
Fiind cea mai puternică boxă portabilă Bang & Olufsen de până acum, Beosound A5 oferă un sunet spectaculos, oriunde ar fi amplasată. Configurația difuzorului cu patru amplificatoare digitale oferă o putere totală de 280 de wați, care poate umple încăperi mari cu un sunet dinamic, redat la 360 de grade. Cuprinzând 1 woofer de 5,25 inch, unul de 2 x 2 inch pentru sunete medii și 1 tweeter ¾, Beosound A5 excelează în design și sunet în egală măsură.
Inspirată din punct de vedere estetic din seria Beolit de la Bang & Olufsen, tehnologia din spatele Beosound A5 se bazează pe boxele hi-fi vârf de gamă Beolab 90 și 50. Tehnologia Beamforming, o inovație integrată pentru prima dată în seria Beolab, a fost inclusă în Beosound A5 pentru a controla sunetul cu o precizie ridicată. Acest lucru creează o experiență captivantă, cu mult peste așteptările pe care le avem de la o boxă portabilă.
CONCEPUTĂ PENTRU LONGEVITATE
Compania Bang & Olufsen este renumită pentru produsele sale durabile, iar Beosound A5 nu face excepție. Pe lângă aspectul său atemporal, produsul a fost proiectat modular, astfel încât să poată fi întreținut și reparat cu ușurință pentru a-I prelungi durata de viață, dacă este necesar, în loc să fie înlocuit. Bang & Olufsen va continua să producă huse frontale ușor de schimbat în noi materiale și culori, astfel încât Beosound A5 să poată evolua odată cu stilul și identitatea clientului.
Aceste elemente de design asigură o durată lungă de viață alături de primul deținător și permite să fie folosită și de alte generații de proprietari, în viitor. Odată ce Beosound A5 ajunge la finalul ciclului de viață, după mulți ani de funcționare, ușurința dezasamblării și utilizarea materialelor de înaltă calitate pentru componentele sale susțin soluțiile circulare.
Datorită platformei Mozart de la Bang & Olufsen, longevitatea Beosound A5 nu se limitează doar la măiestrie și design modular. Mozart oferă funcții de ultimă oră în domeniul audio, de conectivitate și design software. Platforma conectează moștenirea trecutului, tehnologia prezentului și inovația viitorului pentru produsele Bang & Olufsen. Beosound A5 are capacitatea de a evolua odată cu noile tehnologii în anii următori.
O CONEXIUNE UȘOARĂ
Versatilitatea Beosound A5 merge dincolo de design. Pe lângă faptul că este o boxă de sine stătătoare, platforma Mozart permite Beosound A5 să se conecteze perfect cu un alt produs Beosound A5 într-un sistem stereo sau cu orice altă boxă compatibilă cu platforma Mozart din portofoliul Bang & Olufsen. În plus, se poate integra fără probleme într-un sistem smart Bang & Olufsen, creând o experiență captivantă multiroom, doar prin atingerea unui buton.
Caracteristicile vizionare ale platformei Mozart și introducerea benzii ultra-wide vor debloca noi funcții în timp, cum ar fi Proximity Pairing, ducând conectivitatea un pas mai departe. Asocierea de proximitate va conecta automat două boxe Beosound A5 pentru o experiență stereo impresionantă, atunci când sunt plasate alături.
Beosound A5 este compatibilă cu mai multe servicii, printre care Beolink Multiroom, Airplay 2, Chromecast, Spotify Connect și Bluetooth 5.2, demonstrând că este mai mult decât un produs creat doar pentru a putea fi luat oriunde.
Prețuri & disponibilitate
Beosound A5 Nordic Weave este disponibilă în magazine începând cu data de 27 aprilie 2023, la prețuri care pornesc de la 4899 RON.
Beosound A5 Dark Oak este disponibilă în magazine începând cu data de 3 mai 2023, la prețuri care pornesc de la 5399 RON.