Analiza — May 2, 2023 at 2:50 pm

Cheltuielile europene cu IT şi BPO scad

by

Conform celor mai noi date publicate de compania de cercetare ISG, cheltuielile totale cu contracte de servicii IT şi Business Process Outsourcing (BPO) pentru regiunea EMEA din primul trimestru al acestui an au scăzut cu 5%, ajungând la 7,4 miliarde USD.

Outsourcing concept illustration.ISG, care ţine cont de toate tranzacţiile de peste 5 milioane USD ca să calculeze valoarea totală a contractelor pentru o anumită perioadă de timp, a dezvăluit o cădere de 6% a cheltuielilor cu servicii bazate în cloud, la valoarea de 3,7 miliarde USD.

În cadrul serviciilor cloud, IaaS a înregistrat o scădere de 10% a cheltuielilor, ajungând la 2,7 miliarde USD, în vreme ce organizaţiile au cheltuit cu 6% mai mult pe SaaS, care a ajuns la un nivel de puţin peste 1 miliard USD.

Contractele de ousourcing IT tradiţional, etichetate drept “servicii gestionate de la distanţă” de ISG, au scăzut şi ele în primele trei luni comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cheltuielile totale, de 3,7 miliarde USD, sunt pe potriva cheltuielilor cloud, şi au scăzut cu 4% faţă de trimestrul corespunzător al anului trecut.

În Marea Britanie, ţara cu cele mai mari cheltuieli din regiune, organizaţiile au cheltuit 1,2 miliarde USD pe servicii IT şi BPO în primul trimestru al acestui an. Valoarea a însemnat o scădere de 2% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut. Regiunea DACH, compusă din Germania, Austria şi Elveţia, a cheltuit 730 milioane USD pe servicii IT şi BPO, o scădere de 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Regiunea Europei de Sud, Orientului Mijlociu şi Africii, care include Franţa, a înregistrat cheltuieli de 1,2 miliarde USD.

Drept urmare a acestor rezultate, ISG şi-a micşorat previziunile legate de cheltuielile cu servicii cloud în regiune pentru 2023. Această scădere este aşteptată să dureze şi în trimestrul doi, cererea de astfel de servicii find estimată a reveni în a doua jumătate a anului.