Business — May 15, 2023 at 10:41 am

Cifra de afaceri Atos pe primul trimestru al anului 2023 și lansarea Eviden

by

atosAtos, lider global în domeniul transformării digitale, high-performance computing și infrastructură IT, anunță cifra de afaceri pentru primul trimestru al anului 2023.

English version

Echipa de conducere a Atos, Nourdine Bihmane, Diane Galbe și Philippe Oliva, a declarat: „Atos a înregistrat o creștere organică robustă de +2,8% a veniturilor în primul trimestru, ambele businessuri realizând-și prioritățile pentru 2023. Sub noul său brand comercial, Eviden a raportat inca un trimestru solid, cu o creștere ridicată, bine echilibrată între activitățile sale sinergetice Digital, Big Data și Cybersecurity. Tech Foundations a continuat să își remodeleze portofoliul, confirmând stabilizarea mai devreme decât se anticipase a activității sale de bază, reducând în continuare expunerea la activitățile non-strategice. Performanțele Grupului continuă să se îmbunătățească. Le mulțumim din toată inima celor 110.000 de angajați ai noștri pentru angajamentul lor excepțional.”

 

În mil. €                                  Q1 2023            Q1 2022              Variație               Var.                  Var.
la curs constant organică


Divizia Eviden                        1,334                  1,223                    +9.1%                +8.9%              +9.5%


Divizia Tech Foundations       1,473                  1,524                    -3.4%                -3.1%                -2.6%*


Cifra de afaceri a Grupului    2,806                  2,747                     +2.2%                +2.3%              +2.8%


* venituri din activitatea de bază: +0.1%

 

Creștere organică robustă a veniturilor în primul trimestru: +2.8%
Veniturile Grupului au fost de 2,806 milioane de euro în T1 2023, în creștere cu +2,2% de la an la an. Creșterea organică a fost robustă, de +2,8%, reflectând îmbunătățirea continuă a performanțelor operaționale ale Grupului. Efectele date de perimetru au fost: -0,5% (ieșirea din Rusia, cesiunea EGSE și Sislog). Schimbul valutar a contribuit cu -0,1%, reflectând în principal deprecierea lirei sterline în raport cu euro în cursul perioadei, atenuată de aprecierea dolarului american.

Eviden a raportat o creștere organică puternică de +9,5% a veniturilor în primul trimestru, bine echilibrată între activitățile sale sinergetice în domeniul digital, Big Data și Cybersecurity. Business line-ul Digital și-a accelerat și mai mult creșterea în T1, datorită noilor contracte în domeniul dezvoltării și modernizării aplicațiilor, în special pe piețele europene. Creșterea a fost puternică în domeniul Advanced Computing, pe măsură ce activitatea HPC a continuat să se dezvolte în forță. Digital Security a raportat încă un trimestru de creștere de două cifre, cu un accent din ce în ce mai mare pe serviciile și produsele de securitate cibernetică de ultimă generație, axate pe Identity management, Encryption si Managed Detection and Response in medii hybrid cloud .

În primul trimestru, Tech Foundations a confirmat o stabilizare a activităților de bază  – infrastructură, cloud privat și platforme, digital workplace și servicii profesionale  – mai rapidă decât se anticipase, cu +0,1% organic. Acțiunile de remodelare a portofoliului au condus la o reducere gestionată  a activităților non-strategice (BPO, revânzarea de hardware & software, UCC), ceea ce a dus la o contracție organică de -2,6% pentru întregul perimetru Tech Foundations. În martie, Atos a fost poziționată ca lider în Gartner® Magic Quadrant™ pentru Outsourced Digital Workplace, pe baza viziunii sale complete și a capacității de execuție, pentru al șaptelea an consecutiv.

Activitatea comercială
Contractele semnate au fost de 2,1 miliarde de euro în T1 2023, ceea ce reprezintă o rată de 73% (72% în T1 2022).

Raportul book-to-bill al Eviden a fost de 79%, influențat de fluctuațiile fluxului de contracte HPC, ca urmare a unui număr mare de comenzi în T4 2022 și a întârzierii unui contract HPC important pentru un client indian în T2. Comenzile primite în T1 de Business line-ul  Digital au reflectat importanța concentrării continue pe contractele mai mici, cu risc scăzut și implementare pe termen scurt, cu ciclu rapid de facturare (59% din comenzile primite în T1 au fost din contracte cu durate mai mici de 18 luni).

Raportul book-to-bill al Tech Foundations a fost de 68%, ceea ce arată un progres continuu de la un trimestru la altul, pe măsură ce capacitățile de vânzare sunt îmbunătățite treptat, aplicand în mod constant o selecție strictă a contractelor. Noile logo-uri din portofoliu și noile servicii au reprezentat 36% din comenzile înregistrate în T1 2023, comparativ cu 25% în T1 2022.
La sfârșitul lunii martie 2023, stocul complet al contractelor in derulare al grupului era de 19,5 miliarde de euro, în scădere cu 0,9 miliarde de euro față de decembrie 2022, excluzând operațiunile italiene cesionate. Acesta reprezenta 1 an și 8 luni de venituri.

La sfârșitul lunii martie 2023, valoarea oportunitatilor calificate se ridica la 6,6 miliarde de euro, în creștere cu 0,2 miliarde de euro față de decembrie 2022, excluzând operațiunile italiene cesionate, și reprezenta 7,3 luni de venituri.

Obiectivele asupra întregului an au fost confirmate
Pe baza performanțelor sale solide din primul trimestru, Atos își confirmă obiectivele pentru întregul an 2023.

Pentru anul 2023, se anticipează o creștere organică a veniturilor Grupului cuprinsă între -1,0% și +1,0%, fiind rezultatul accelerării creșterii organice a Eviden, care va fi compensată de o reducere gestionată a veniturilor Tech Foundations, ca urmare a remodelării portofoliului.

Se estimează că marja operațională a Grupului va fi cuprinsă între 4% și 5% în anul curent. În același timp, marja operațională a diviziei Eviden se preconizează că va crește față de nivelul înregistrat în 2022. În ceea ce privește divizia Tech Foundations, se așteaptă ca marja sa operațională să rămână în teritorii pozitive și să depășească planurile stabilite.

Adunarea generală anuală va avea loc pe 28 iunie 2023
Adunarea generală anuală a acționarilor Atos va fi convocată în scurt timp, urmând să aibă loc pe 28 iunie 2023.

O actualizare privind transformarea strategică
În ultimele zece luni, eforturile susținute ale echipelor Atos, concentrate în special asupra reorientării strategice și a reorganizării interne a Grupului, ne-au permis să repunem activitatea pe drumul dorit și să generăm creștere, concomitent cu o îmbunătățire treptată a marjei de profit. Astfel, am putut pregăti în mod corespunzător viitorul celor două activități principale ale noastre, Eviden și Tech Foundations. Transformarea strategică începe să dea roade, iar echipele Atos sunt hotărâte să mențină acest impuls pozitiv și să continue să genereze valoare pentru toate părțile interesate.

Progrese în programul de dezinvestire
Pe data de 31 martie, Atos a finalizat cu succes vânzarea operațiunilor sale italiene (cunoscute sub numele de “Atos Italia”) către Lutech S.p.A., o companie italiană specializată în furnizarea de servicii și soluții IT, cu plata integrală in numerar. Prin finalizarea acestei tranzacții, Atos a atins o nouă etapă importantă în planul său de dezinvestire. Începând din iunie 2022, Atos a finalizat patru tranzacții și a semnat încă una, asigurând astfel aproximativ 80% din veniturile preconizate ale planului său de 700 de milioane de euro. Această performanță demonstrează în mod clar capacitatea Grupului de a executa eficient strategia sa de dezinvestire.

Lansarea brandului Eviden
Introducerea progresivă a Eviden ca marcă comercială în cadrul Grupului Atos a început pe 3 aprilie. Prin urmare, Grupul Atos va activa pe piață sub două mărci: serviciile de managed infrastructure, cloud hibrid, digital workplace și servicii profesionale, denumite în mod obișnuit “Tech Foundations”, care își vor păstra marca Atos, în timp ce liniile sale de afaceri Digital, Cloud, Cybersecurity și Big data vor intra pe piață sub marca Eviden.

Implementarea unei noi organizații centrate pe client pentru a stimula inovația și performanța
Atos intră în faza finală a implementării noii sale organizații, o etapă cheie a transformării strategice a Grupului. Atos implementează progresiv, la nivelul Grupului, o nouă organizație centrată pe client, permițând astfel celor două ramuri, Eviden și Tech Foundations, să funcționeze avand două modele de afaceri distincte, adaptate la specificul lor de piață, menținând, în același timp, o colaborare strânsă între ele. Toate echipele Atos sunt complet mobilizate pentru a asigura o tranziție ușoară și de succes, în timp ce implementează noul model operațional al Grupului.

Obiectivul de a finaliza proiectul de separare în S2 2023 a fost confirmat
Grupul Atos se află în grafic pentru a lua o decizie cu privire la proiectul său de separare până la finalul anului 2023. În plus față de Adunarea Generală Anuală a acționarilor programată pentru 28 iunie 2023, Atos are în plan să convoace o Adunare Generală Extraordinară în semestrul 2 al anului 2023, dedicată exclusiv finalizării proiectului de separare.

Resurse Umane
Numărul total de angajați era de 110,270 la sfârșitul lunii martie 2023, în scădere cu -0,5% față de 110,797 la sfârșitul lunii decembrie 2022.

În conformitate cu obiectivele sale pentru acest trimestru, Atos a angajat 4.920 de noi specialiști (brut) în T1 2023, față de 8.234 în T1 2022.

De asemenea, Atos a obținut certificarea Great Place to Work® în 44 de țări din cele 69 de țări în care operează Grupul. Această realizare este o dovadă a nivelului ridicat de implicare a angajaților pe care l-a generat proiectul strategic al Grupului și o recunoaștere a angajamentului continuu al Atos de a promova o cultură pozitivă și incluzivă la locul de muncă. Rata de fluctuație a personalului în ultimele douăsprezece luni, la sfârșitul lunii martie 2023, a fost de 20%, comparativ cu 22%, la sfârșitul lunii decembrie 2022.

Modificări suplimentare în componența Consiliului de administrație al Atos
Atos se angajează să își îmbunătățească continuu practicile de guvernanță. Acest efort a fost recunoscut în septembrie 2022, când Atos a primit cel mai înalt rating disponibil (AAA) în cadrul ratingului MSCI ESG.

În 2022, compania a numit cinci noi directori, inclusiv patru directori independenți și un director care reprezintă acționarii angajați. De asemenea, Consiliul de Administrație și-a reorganizat comitetele, iar acum toate au președinți independenți. După activitatea desfășurată de Comitetul de Nominalizare și Guvernare, Consiliul de Administrație al Atos intenționează să continue să facă schimbări în componența sa în anul 2023, pentru a-și întări diversitatea de abilități și experiențe, iar în prezent finalizează procesul de selecție care va duce la anunțarea noilor membri la momentul oportun.

Ziua investitorilor și analiștilor, axată Tech Foundations: 7 iunie 2023
Atos organizează o zi a investitorilor cu accent pe Tech Foundations, pe 7 iunie 2023, la Paris și online, unde va oferi o actualizare a activității, progresul planului de redresare și oportunitățile viitoare. Evenimentul va fi o oportunitate pentru investitori să afle despre noua viziune a companiei și despre performanța sa recentă mai bună decât cea anticipată.

De asemenea, un alt eveniment axat pe Eviden va fi organizat ulterior, mai aproape de finalizarea proiectului de separare.

Evenimente viitoare
•    7 iunie 2023 Ziua investitorilor: accent pe Tech Foundations;
•    28 iunie 2023 Adunarea generală anuală;
•    28 iulie 2023 (înainte de deschiderea pieței) Rezultatele primului semestru din 2023;
•    26 octombrie 2023 (Înainte de deschiderea pieței) Veniturile celui de-al treilea trimestru 2023;

Anexă

Veniturile din T1 2023 pe unități de business regionale

În mil. €                                  Q1 2023         Q1 2022         Variație           Var. la              Var.
la curs constant  organică


America                                  659                 647                +1.8%              -1.1%              -1.1%


Europa de Nord și APAC       788                  821                -4.1%              -1.3%               -1.3%


Europa Centrală                    633                  617                +2.6%             +2.0%              +4.4%


Europa de Sud                      661                  601                +9.8%             +9.6%              +9.7%


Altele & Structuri Globale       66                    60                 +8.6%            +14.1%           +14.1%


Veniturile grupului                2,806              2,747               +2.2%               +2.3%            +2.8%

 

În primul trimestru, veniturile din America au scăzut organic cu 1,1%. Activitatile Tech Foundations au înregistrat o scădere, dar mai mică decât se anticipase, întrucât contextul macroeconomic tinde să fie mai puțin dăunător infrastructurii businessului. Divizia Digitală a înregistrat o creștere puternică, impulsionată de platformele inteligente și sinergiile comerciale dintre serviciile de cloud și cele de aplicații.

Veniturile din Europa de Nord și Asia-Pacific au scăzut organic cu 1,3%. Veniturile din sectorul digital au crescut puternic datorită noilor afaceri, în special în sectorul public. Activitățile Tech Foundations au rămas stabile, în ciuda reducerii continue a revânzării cu valoare adaugată și a exitului unui contract important de BPO la sfârșitul anului 2022, ceea ce demonstrează rezistența activității de bază. Veniturile din Advanced Computing au scăzut semnificativ din cauza fluctuațiilor veniturilor din HPC și Lab-as-a-service.

Europa Centrală a înregistrat o creștere organică robustă de 4,4%, impulsionată de activitățile din domeniul Digital și Big Data și Cybersecurity, în special în sectorul public. Activitățile Tech Foundations au scăzut din cauza reducerii continue a revânzării cu valoare adăugată și a reducerii contractelor neperformante. Incluzând impactul ieșirii din Rusia în 2022 și EGSE în 2023, veniturile au crescut cu 2,0% la monedă constantă.

Europa de Sud a înregistrat o creștere organică puternică de 9,7%, impulsionată de veniturile ridicate din HPC, o activitate puternică în domeniul securității cibernetice și tendințelor pozitive în domeniul digital, în special în energie și utilități. Activitățile Tech Foundations au rămas stabile, deoarece creșterea în activitatea de bază a compensat reducerea deliberată a revânzării cu valoare adăugată.

Categoria Altele și structurile globale cuprinde Orientul Mijlociu, Africa, Evenimentele majore, precum și două centre de costuri: centrele de livrare globale ale Grupului și structurile globale.

În mil. €                                                        Q1 2023              Q1 2022                   %  Schimbare


Venituri statutare                                          2,806                   2,747                           +2.2%


Efectul ratelor de schimb                                                        -2


Venituri la rate de schimb constante            2,806                   2,744                              +2,3%


Efectul domeniului de aplicare                                               -13


Efectul cursului de schimb asupra                                         -1
perimetrelor achiziționate/cedate


Venituri la curs de schimb constant             2,806                   2,730                             +2.8%


 

Efectele domeniului de aplicare (inclusiv efectul ratelor de schimb asupra perimetrelor achiziționate/cedate) s-au ridicat la 14 milioane de euro. Acestea se referă în principal la ieșirea din operațiunile din Rusia în 2022 și la cesiunea EGSE în Europa Centrală și a Sislog în Europa de Sud în 2023.