44,5% dintre participanții la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România spun că au nevoie să își suplimenteze veniturile lunare, motiv pentru care au un al doilea job.
Dintre aceștia, 29,5% lucrează, concomitent, în două părți, de luni până vineri, 11,2% au un job full time de luni până vineri și unul part time în weekend, 11,6% adaugă, ocazional, proiecte extra, atunci când au nevoie de bani în plus, iar 3,8% lucrează doar part time, însă în mai multe locuri.
Întrebați cât de mult câștigă în plus cu ajutorul celui de-al doilea job, 38,7% au menționat un interval cuprins între 20% și 30% față de salariul de la locul de muncă principal, 18,8% își suplimentează veniturile cu 30% – 40%, 14,9% cu 40% – 50%, iar 9,9% cu peste 50%. Pentru 13,4%, al doilea job aduce o dublare a salariului, în timp ce 4,3% spun chiar că jobul part time sau de weekend este mai bine plătit decât cel principal.
Sondajul a fost realizat în perioada aprilie – mai 2023, pe un eșantion de 1.350 de respondenți.