Termene.ro, platforma de business intelligence din România, care integrează date analizate cu ajutorul inteligenței artificiale despre companii, a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro (6 milioane de lei), în prima jumătate a anului 2023, în creștere cu 37%, față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Anul 2023 a început cu mult dinamism pentru Termene.ro, cu o nouă strategie axată pe dezvoltare, pe îmbunătăţirea performanţelor, dar şi pe extinderea business-ului în viitor. Ne bucurăm că rezultatele nu au întârziat să apară în urma acestor decizii de business și ne demonstrează faptul că ne aflăm în direcția potrivită. Totodată, perspectivele întregii industrii în care activăm sunt optimiste, înregistrând un trend de creștere. Estimăm ca la finalul anului întregul sector să aibă o creștere cumulată de minimum 20% – 30%”, a declarat Ioana Constantin, CEO Termene.ro.
Rezultatele companiei confirmă noua strategie de dezvoltare adoptată la finalul anului trecut, care a inclus numirea unei noi echipe de conducere a Termene.ro.
Astfel, Ioana Constantin a venit, la începutul anului, la conducerea Termene.ro și s-a alăturat echipei de management formată din Gina Petre, Deputy CEO și Alexandru Mărăcineanu, CTO, coordonată de un Board of Advisors, asigurând astfel o guvernanţă corporativă eficientă şi o coordonare optimă a activităţii companiei.
În același timp, după trei ani de cercetare în domeniul inteligenței artificiale, în luna aprilie, compania a lansat noua platformă Termene_AI_360 prin intermediul căreia reușește astăzi să analizeze automat date despre companii cu ajutorul tehnologiilor bazate pe inteligenţa artificială şi machine learning.
Astfel, Termene.ro reușește să-și diversifice serviciile oferite clienților săi și să-și crească productivitatea.
„Platforma Termene.ro a fost îmbunătățită cu rezultatele algoritmilor de machine learning și ai modelului de procesare naturală de limbaj (NLP) în limba română pe care specialiștii companiei i-au antrenat adnotând peste 80.000 de documente. Cu ajutorul acestei tehnologii platforma poate astăzi identifica în orice fel de document în limba română entități, persoane, firme adrese, calități ale persoanelor sau ale firmelor, și relația dintre ele, pe care putem ulterior să le stocăm în baza de date structurate. Acest lucru ne permite, de exemplu, să identificăm în 8 milioane de documente, în câte dintre acestea apare o anumită entitate – persoană sau firmă – sau ce alte entități mai apar în aceleași documente, și care este relația dintre ele”, a adăugat Ioana Constantin.
Valoarea proiectului s-a ridicat la 21 milioane lei, fiind cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi din fonduri de la bugetul de stat prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020. Din valoarea totală a proiectului, circa 16 milioane lei reprezintă fonduri nerambursabile
Compania își continuă planurile de dezvoltare, iar după achiziția din luna februarie a start-up-ului inovator specializat în generarea rapoartelor de credit pentru firme, Confidas, Termene.ro se află deja în discuții cu alte două companii din industrii, cu sinergii apropiate modelului său de business. Compania vizează ca până la sfârșitul anului să finalizeze cel puțin alte două tranzacții.
Termene.ro estimează că până la finalul anului va atinge o cifră de afaceri de 3 milioane de euro și un număr de companii înregistrare în platformă de peste 200.000.