Cloud Computing / Edge — July 28, 2023 at 8:44 am

Google Cloud o ia înaintea AWS şi Microsoft

by

Cloud Computing Concept on Touch ScreenGoogle Cloud a atins rate anuale de creştere mai mari în 2021 şi 2022 decât celelalte patru firme de top de cloud public, conform celui mai nou raport Gartner legate de IaaS. Firma de analiză arată că în vreme ce AWS continuă să fie în fruntea pieţii de cloud public, cu o cotă de 40%, Google, aflat pe locul patru, cu o cotă de 7,5%, a înregistrat o creştere de 41% în 2021 şi 2022.

„Google a înregistrat cea mai mare rată de creştere şi a ajuns la 9 mld. USD în venituri”, se arată în raportul Gartner. „Investiţiile crescute ale Google în cloud-ul sovereign şi programele extinse de vânzări şi marketing au ajutat la creşterea bazei de clienţi şi la generarea de venituri suplimentare din IaaS.”

În aceeaşi perioadă, AWS a atins o rată de creştere de 36%, în vreme ce Microsoft a înregistrat o creştere de 35%. Furnizorul chinez Alibaba, aflat pe locul patru cu o cotă de 7,7%, a înregistrat cea mai slabă creştere anuală, de doar 2,4%.

În ciuda mai multor giganţi ai cloudului public care au raportat o scădere a cererii pentru serviciile lor, analiştii Gartner au declarat că piaţa IaaS s-a comportat mai bine decât aşteptările globale anul trecut.

Cheltuielile IaaS au depăşit 100 mld. USD pentru prima dată în 2022 şi au ajuns la 120,3 mld. USD la finele anului, ceea ce a însemnat o creştere globală de 29,7%. Conform Gartner, cererea de IaaS alimentează creşterea altor categorii de servicii cloud. IaaS alimentează creşterea SaaS şi PaaS pe măsură de clienţii continuă să adauge aplicaţii în cloud şi să le modernizeze pe cele existente.

Analiştii Gartner prevăd că factori precum generative AI vor creşte şi mai mult piaţa cloud, mai ales că se caută acum oferirea de suport pentru soluţii dincolo de soluţiile AI existente.