COMUNICATE — August 3, 2023 at 1:58 pm

Află cum se joacă Omaha Poker

by

Industria jocurilor de noroc este în continuă dezvoltare și nu pare că se va opri cândva din evoluție – nici în ceea ce privește investițiile, tehnologia, opțiunile și mai ales interesul jucătorilor. Toate aceste opțiuni, care uneori pot părea copleșitoare, că s-a ajuns într-un nivel când ajungi pe o platformă online de cazino online, să nu știi ce să alegi, are rolul de a lucra în avantajul tău, ca jucător, până la urmă. Este esențial să ai de unde alege, cât pentru a găsi acel joc care ți se potrivește cel mai bine și care îți oferă cele mai bune șanse.

clubitc.ro_Hai să începem cu începutul, că azi vorbim despre ceva mai puțin cunoscut  – ai auzit până acum de Omaha Poker? Dacă nu, atunci aici vei avea toate răspunsurile în ceea ce privește un joc pe care ar trebui să îl încerci, mai ales dacă îți plac provocările.

Concret, discutam aici despre o variație de joc de poker, care este nouă și atipică, dar nu imposibilă. Dacă ești deja familiarizat cu Texas Hold’em pornești din start cu un avantaj, pentru că diferența dintre cele două este faptul că primul se joacă cu doua cărți proprii, iar cel de-al doilea cu patru. Cum este să înveți să-l joci? Dacă vrei, este că și cum ai da în tarot online gratuit dragoste, dar fără complicațiile unei relații. Dar mai multe, mai departe

Ce este Omaha Poker?

Așa cum îi spune și numele, Omaha Poker este un joc de poker, doar că ceva mai dinamic și mai interactiv, astfel că lucrurile sunt mai lente și cu mize mai importante – datează undeva de prin 1982, dar nu se știe de ce i s-a pus acest nume, dacă sperai să afli acest lucru.  Dar nici nu contează când este a doua cea mai răspândită și cerută variate de joc de poker jucata în întreagă lume pentru că este și extrem de provocator.

Sigur, regulile pot diferi puțin față de ceea ce cunoști deja în ceea ce privește cel mai popular joc, însă lucrurile pot fi și simple când te gândești că pentru a câștiga în fața altora, ai putea avea nevoie doar de cea mai bună combinație de cinci cărți posibilă. Un joc de tipul community, unde jucătorii joacă unii împotriva altora, și aici se fac schimbări între jocurile din mână și cele de pe masă – nu există limite la numărul de jucători (se recomandă între doi și până la zece) și se joacă cu un pachet de 52 de cărți. Da, și aici putem vorbi despre diferite subvariante, dar este sarcina ta să le identifici și să te informezi despre acestea, pentru că specificațiile sunt, așa cum ți-ai dat seama, cât se poate de diferite.

Reguli joc Omaha Poker

Omaha poker este a doua cea mai populară variantă de poker, după Texas Hold’em, și se joacă cel mai bine cu doi până la zece jucători. Dacă deja cunoști ce este de bază de la un joc de poker, regulile sunt următoarele – cu mențiunea că aici am prezentat doar succint datele:

● jocul începe prin acțiunea unei mâini și include mai multe runde de pariuri, plus o combinație de cărți private și cărți comune
● dealerul împarte patru cărți, iar jucătorul din small blind și big blind vor face pariurile înainte de distribuirea banilor
● cele patru cărți proprii se primesc cu fața în jos
● începe prin a reține fazele care compun mâna: preflop, flop, turn, răul, înfruntare
● jucătorii au opțiunile de call, raise, fold, iar pariurile se plasează în sensul acelor de ceasornic în jurul mesei
● cel care câștigă este jucătorul cu cea mai mare mână de poker
● de reținut că la construirea mâinilor de cinci cărți trebuie să folosești cel puțin două dintre cele patru cărți hole, scopul fiind ca la final să fi format cea mai bună combinație de cinci
● la dezvăluirea mâinilor, respectiv showdown vei folosi 2 cărți, nici mai mult nici mai puține din cele 4 din mână și, obligatoriu, 3 de pe masa de joc.
● dacă nu ai cunoștințe solide poți începe prin a juca variantele cu mize simbolice, până să îți folosești banii reali

Tipuri de jocuri Omaha Poker

Așa cum am precizat deja anterior, există mai multe tipuri de variante și în ceea ce privește această variantă de joc – cu toate că sunt identice în ceea ce privește regulile poate varia prin structura pariurilor. Printre cele cunoscute în prezent se numără:

● Pot Limit Omaha Poker - în acest caz pariul este același ca şi mărimea big blind-ului, însă jucătorii au opțiunea ca oricând să parieze mai mult, cu observația că raise-ul maxim este egal cu mărimea potului curent.
● No Limit Omaha - este varianta de joc când un jucător poate paria pe orice sumă, dar condiționat de numărul de jetoane.
● Fixed Limit Omaha - este tipul de joc când există o limită predefinită în ceea ce privește sumele care pot fi plasate la pariuri, atât în fiecare joc cât și în fiecare rundă.
● Omaha Hi/Lo – atunci când potul se împarte în mod egal între mână cea mai bună și mână cea mai slabă, lucru care schimbă dinamica jocului

Concluzie
Un tip de joc cu multă acțiune, despre care îți recomandăm să faci o documentare mai profundă, pentru că s-ar putea ca tocmai să-ți fi găsit un joc de poker preferat. Cu siguranță că se garantează adrenalina, se pot crea deseori variații de buget, iar asta implică obligativitatea să fii un bun gestionar al bugetului fără să bifezi greșeli în ceea ce privește managementul bankroll-ului. Și dacă vrei un ultim sfat – dacă nu prea cunoști nici măcar lucrurile de bază despre poker, atunci începe cu versiunea mai cuminte, respectiv Texas Hold’em, iar dacă ce ți-a plăcut că ai citit despre Omana Poker sau Omaha Holdem, atunci abia după ce ai învățat acolo să revii aici. Dar orice ai face nu omite că distracția este vitală!