Schneider Electric și-a lansat noul portofoliu de soluții dedicate micro centrelor de date. Acestea sunt ideale pentru clienții care au nevoie să-și reducă latența și să extindă rapid capacitatea, asigurând, în același timp, un mediu sigur și ușor de gestionat. Livrate într-o singură incintă, beneficiile noilor soluții pentru micro centre de date includ echipamente de alimentare cu energie, echipamente de răcire și software pentru management, pentru a susține un mediu autonom și sigur pentru operațiunile IT.
„Prin această nouă ofertă, Schneider Electric adresează provocările legate de latență, securitate, lățimea de bandă și viteza de procesare cu care se confruntă clienții odată cu creșterea numărului de dispozitive conectate și aplicații de date”, spune Kevin Brown, Senior Vice President, Data Center Solutions, Schneider Electric. „Deja asistăm la emergența aplicațiilor de margine în mediile industriale și credem că nevoia pentru edge computing va deveni din ce în ce mai importantă pe măsură ce Internetul Industrial al Lucrurilor (Industrial Internet of Things – IIoT) va continua.”
Soluțiile Schneider Electric pentru infrastructura fizică a micro centrelor de date conțin incinta, sursa de alimentare neîntreruptibilă (UPS), distribuția electrică, software de management (DCIM), monitorizarea mediului, răcire și securitate – toate testate, asamblate, împachetate și apoi transportate împreună către fabrică.
• SmartBunker SX: pentru camera IT tradiționale;
• SmartBunker CX: optimizat pentru mediile de birouri;
• SmartBunker FX: rigidizat și izolat pentru orice mediu;
• SmartShelter: multi-rack, rigidizat pentru orice mediu.
Printre beneficiile cheie ale acestor soluții se numără:
• Management simplificat;
• Nivel înalt de securitate;
• Costuri de instalare și operare optimizate;
• Configurare, livrare și instalare în cel mai scurt timp posibil;
• Fiabilitate prin standardizare și testare în fabrică.
Analiștii din industrie sunt de acord că o abordare unitară asupra micro centrelor de date va permite o adoptare mai ușoară la scară organizațională.
„Centrele de date localizate sau micro centrele de date reprezintă un fapt de viață, dar, prin aplicarea unor soluții și procese autonome, scalabile și gestionate de la distanță, managerii departamentelor de IT pot reduce costurile, îmbunătăți agilitatea și introduce noi niveluri de conformitate și continuitate a serviciilor”, afirmă David Cappuccio, Vice President, Distinguished Analyst și Chief of Research pentru echipele de Infrastructură din cadrul Gartner. „Micro centrele de date sunt realizate de companii de ani de zile, însă de obicei într-un mod ad hoc. Prin parteneriate cu furnizorii și prin crearea unei arhitecturi consistente și standardizate, companiile pot recâștiga controlul asupra acestor active foarte importante și pot mări capabilitatea de a introduce rapid servicii specifice locației, în timp ce reduc riscurile și costurile de operare și îmbunătățesc nivelul serviciilor.” (Gartner, “Apply a Self-Contained Solution to Micro Data Centers”, David Cappuccio)