Kaspersky a anunțat lansarea versiunii actualizate a Kaspersky Safe Kids. Cu aplicația digitală de parenting optimizată, copiii pot solicita timp suplimentar pentru dispozitiv cu un singur click.
Acum, părinții nu trebuie să adauge manual timp suplimentar în caseta Setări, ci trebuie doar să aprobe sau să respingă cererea atingând notificarea și setând o limită de timp suplimentară. Această caracteristică este concepută pentru a face comunicarea dintre părinți și copii rapidă și convenabilă.
Potrivit studiului științific ‘Screen time among school-aged children 6-14: a systematic review’, școlarii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani au petrecut 2,77 ore pe zi în fața ecranelor, iar 46,4% dintre aceștia au stat pe dispozitive timp de 2 ore sau mai mult pe zi. Un studiu recent Kaspersky demonstrează, de asemenea, că atitudinile, credințele, normele și comportamentele părinților creează un mediu social comun, care afectează comportamentul copiilor. În cele din urmă, părinții decid cât timp petrec micuții online, astfel încât, din când în când, s-ar putea să constate că copilul lor cere timp suplimentar pentru dispozitiv.
Cu aplicația Kaspersky Safe Kids actualizată, copiii pot solicita timp suplimentar de acces la dispositive, din ecranul principal al aplicației. Când un copil solicită timp suplimentar, părinții vor primi o notificare pe ecran, care îi va conduce la secțiunea „Solicitare”. Copiii nu trebuie să specifice perioada de timp solicitată, părinții pot alege ei înșiși intervalul de timp pe care îl consideră corespunzător. În plus, există infografice utile și clare pentru părinți, disponibile pe ecranul principal, unde aceștia pot vedea statistici privind timpul suplimentar utilizat.
Noua funcție este disponibilă atunci când atât părinții, cât și copiii dețin dispozitive Android sau când doar adultul are un dispozitiv iOS. În viitor, funcția va fi extinsă, astfel încât sistemul simplu de solicitare a timpului să poată fi utilizat atunci când ambii au gadgeturi iOS. Copiii vor fi, de asemenea, disponibili să solicite timp suplimentar de pe dispozitivele Mac și Windows.
Mai multe informații despre actualizarea Kaspersky Safe Kids sunt disponibile aici.