Nokian Tyres și-a atins unul dintre obiectivele climatice-cheie cu șapte ani înainte decât era prevăzut – nivelul emisiilor directe de CO2 ale companiei este cel mai scăzut din industria anvelopelor
Nokian Tyres și-a atins unul dintre obiectivele-cheie de reducere a emisiilor cu șapte ani mai devreme decât era prevăzut. Unul dintre obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ale companiei, bazat pe date științifice, a fost acela de a reduce emisiile de CO2 ale fabricilor de anvelope cu 52% pe tona de producție până în 2030, comparativ cu nivelul emisiilor din 2015. Obiectivul a fost deja atins în 2023. Emisiile fabricilor Nokian Tyres per tonă de producție sunt cele mai scăzute din industria anvelopelor, dar compania continuă să lucreze pentru a le reduce și mai mult.
În 2015, emisiile directe de CO2 ale fabricilor au fost de 723 de kilograme1 pe tonă de anvelope, astfel încât reducerea lor cu 52% înseamnă că acestea se situează sub 347 de kilograme pe tonă de anvelope, nivelul țintă pentru anul 2030. Cu toate acestea, în 2023, Nokian Tyres progresează deja rapid spre un nivel sub 200 de kilograme pe tonă de anvelope fabricate
Nivelul emisiilor directe de CO2 ale Nokian Tyres a fost cel mai scăzut din industria anvelopelor încă de anul trecut. În 2022, emisiile directe de CO2 ale Nokian Tyres au fost de 420 de kilograme2 pe tona de anvelope fabricate, în timp ce majoritatea producătorilor de anvelope se situează între 700 și 1100 de kilograme3.
„Sunt necesare acțiuni urgente pentru a combate schimbările climatice, astfel încât, chiar dacă emisiile de gaze cu efect de seră ale fabricilor Nokian Tyres sunt la un nivel de top în industrie, considerăm că este important să reducem emisiile la zero cât mai curând posibil din punct de vedere tehnic. În cel mai bun caz, aceasta duce la stabilirea unor noi repere de sustenabilitate. care pot avea un impact pozitiv asupra modului în care funcționează întreaga industrie”, declară Teppo Huovila, vicepreședinte al departamentului de calitate, sustenabilitate și dezvoltare a operațiunilor de aprovizionare la Nokian Tyres.
Pe drumul spre emisii nete zero de gaze cu efect de seră
Obiectivul deja atins este unul dintre cele patru obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ale Nokian Tyres, bazate pe date științifice. Două dintre obiective sunt legate de emisiile din lanțul de aprovizionare, iar un obiectiv este de a reduce emisiile în timpul utilizării anvelopelor.
„În afară de emisiile rezultate din fabricarea anvelopelor, emisiile din timpul utilizării anvelopelor sunt un aspect pe care acțiunile și alegerile proprii ale Nokian Tyres îl pot influența cel mai mult. Cu cât rezistența la rulare a anvelopelor este mai mică, cu atât mai puțin combustibil sau energie consumă vehiculul. În perioada 2013-2022, Nokian Tyres a redus rezistența la rulare a anvelopelor sale în medie cu 8,5%. Acesta este echivalentul gazelor de eșapament emise de 65.000 de mașini anual”, declară Huovila.