Studii — December 20, 2023 at 10:43 am

Social Media, principalul motor de trafic pentru majoritatea magazinelor online din CEE

by

Social media a rămas principalul motor de trafic pentru 89% dintre magazinele online din CEE în 2023, relativ stabil pe parcursul anului, în timp ce PPC a scăzut de la 43% la 37%, potrivit unui studiu realizat de Mediapost Hit Mail Bulgaria și partenerii săi ce includ eCommerce Academy.

Între timp, contribuția la traficul general al magazinelor online din regiune crește atât pentru SEO, de la 28% anul trecut la 34% în prezent, cât și pentru relațiile cu influencer-ii, de la 11% la 15% la sfârșitul anului 2023.

Nikola Ilchev„Social media și PPC rămân, în continuare, principalele canale care generează trafic către magazinele online, dar, la fel ca în orice linie de afaceri, dimensiunea bugetului alocat determină impactul asupra traficului general. Alte canale, cum ar fi evenimentele offline, relațiile cu influencer-ii, banner-ele și afiliații, încep să reducă diferența și să crească în termini de relevanță. Date despre trafic, vânzări, tendințe și multe alte informații vor fi disponibile în cadrul celui mai mare eveniment regional din industria eCommerce, pe care îl vom organiza la Sofia anul viitor – eCommerce Balkan Summit”, a declarat Nikola Ilchev, fondatorul eCommerce Academy și Balkan eCommerce Summit.

În timp ce principalii factori de atracție a traficului au rămas relativ stabili în 2023, apetitul pentru vanzarile peste granițe este în creștere pentru afacerile din eCommerce. În 2023, jumătate dintre afacerile online din regiune nu au vândut încă la nivel transfrontalier, dar 32% au intenționat să înceapă – ușor peste cele 30% care au declarat că doresc să acceseze piețele internaționale în anul precedent.

Dacă 7% dintre afacerile eCommerce care fac parte din studiu vindeau deja produsele și serviciile lor în străinătate și în România, 7% în plus dintre respondenți declară că intenționează să înceapă să vândă peste granițe și în România. Principala provocare pentru vânzările transfrontaliere a rămas, și în 2023, serviciul de livrare prin curier, pentru o treime dintre respondenți.

eCommerce Academy este o comunitate de comercianți online, furnizori de servicii pentru magazine online și experți în eCommerce, fondată în Bulgaria în 2016. Printre diverse evenimente relevante pentru industrie, eCommerce Academy va organiza, pentru al treilea an consecutiv, Summit-ul eCommerce Balkan la Sofia, în 4-5 aprilie 2023. Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe www.balkanecommerce.com.