În anul 2023 a continuat tendința de creștere a volumului de numere de telefon portate, fiind stabilit un nou record de portări, de la lansarea, în 2008, a serviciului de portabilitate.
Astfel, anul trecut, 1.541.269 de numere de telefon și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul. Din totalul numerelor portate, 96%, adică 1.472.946, sunt numere de telefonie mobilă. Recorduri au fost înregistrate și în ceea ce privește numărul mediu de portări pe lună, acesta atingâând valoarea de 128.439. Cele mai multe portări, de peste 140 de mii, au fost realizate în lunile martie și noiembrie 2023.
În procesele de portare desfășurate in 2023 au fost implicați 37 de furnizori de telefonie fixă și mobilă. Din totalul portarilor aferente anului trecut, 87% au fost realizate de către utilizatori – persoane fizice și 13% de către persoane juridice.
De la introducerea serviciului de portabilitate în România, care a avut loc în octombrie 2008, peste 11 milioane de numere au fost transferate între rețele. Dintre acestea, 10 milioane sunt numere de telefonie mobilă (90%) și 1 milion de numere sunt de telefonie fixă.