LSEG (London Stock Exchange Group) anunță că Centrul de Tehnologie și Operațiuni din București are acum 1000 de angajați, consolidându-și poziția ca un hub tehnologic important pentru piețele financiare globale.
În cadrul companiei, există o diversitate amplă de roluri tehnice care se concentrează pe dezvoltarea soluțiilor software, pentru a răspunde nevoilor complexe ale ecosistemului financiar global. Acestea acoperă arii precum serviciile web, cercetare și dezvoltare, dar și zona de operațiuni.
De-a lungul celor șase ani, de când este pe piața din România, LSEG a avut o creștere semnificativă, devenind rapid un centru esențial, în cadrul Grupului.
Din cele 1000 de persoane, 300 provin din programul de recomandări ale angajaților, demonstrând efortul colectiv care stă la baza creșterii accelerate. De asemenea, pentru a contribui la bunăstarea angajaților săi, LSEG a introdus anul acesta un beneficiu cu privire la concediul de creștere a familiei.
Prin această inițiativă, LSEG își consolidează angajamentul față de diversitate și incluziune. Deși, în România, mamele au dreptul la doi ani de concediu de maternitate, LSEG extinde acest drept și către tați, oferindu-le posibilitatea de a beneficia de 26 de săptămâni de concediu pentru extinderea familiei. Citește mai multe despre acest beneficiu aici.
LSEG România a demonstrat un angajament constant față de educație si comunitatea locală, iar în 2023 a dotat un laborator în cadrul Universității Politehnice București și a sprijinit tinerii din medii defavorizate prin numeroase proiecte în colaborare cu ONG-urile partenere.
Andreea Stănescu, General Manager LSEG România, a menționat că: „Atingerea pragului de 1000 de angajați este o realizare remarcabilă pentru noi. Acest succes se datorează colegilor noștri talentați, naturii lor curioase și eforturilor colaborative. Împreună, am creat o cultură care pune accent pe ideea de comunitate, concentrându-ne pe inovație pentru a dezvolta produse care să răspundă diverselor nevoi. Suntem recunoscători pentru contribuția fiecărui membru al echipei care ne-a ajutat să ajungem până aici.”
Cu o cifră de afaceri de 335 milioane RON în 2023 și 172 milioane RON în 2022, Centrul de Tehnologie și Operațiuni al LSEG din România a crescut cu 94% în doar un an. În continuare, se angajează să dezvolte proiecte inovative, să promoveze diversitatea și să creeze oportunități pentru angajații săi în 2024. Continuarea dezvoltării forței de muncă în roluri la toate nivelurile de experiență, într-o piață dinamică și internațională, rămâne o prioritate pentru LSEG. Aflați mai multe despre LSEG în România și despre oportunitățile de carieră.