NEWS — May 15, 2024 at 3:11 pm

37.000 de joburi cu salariul afișat au fost postate pe eJobs.ro în 2024

by

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligați să publice salariile pentru toate pozițiile pe care le scot în piață pentru angajare. Astfel, până la mijlocul anului 2026, toate grilele salariale ar trebui să fie publice. În plus, angajații vor avea posibilitatea să obțină informații despre veniturile colegilor lor.

salariiÎn acest context, de la începutul anului și până acum, dintr-un total de peste 110.000 de joburi noi, postate pe eJobs.ro, 37.000 aveau și salariul menționat în anunțul de angajare. 83% dintre acestea au fost postate de angajatorii din România, 13,2% de cei din afara țării, iar 3,9% aparțin joburilor remote.

În momentul de față, aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro au salariul afișat. Numărul reprezintă aproximativ 30% din totalul de joburi disponibile. Până acum, domeniile care au manifestat cea mai mare deschidere din acest punct de vedere au fost retail, servicii, turism, transport / logistică, industria alimentară și construcții. Mai exact, domeniile care nu doar că au cele mai mari volume de angajări, dar care se și confruntă cu o rată ridicată a fluctuației de personal, astfel încât nevoia de a găsi candidați care să ocupe pozițiile rămase vacante este imediată.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, pentru aceste domenii, mediile salariale nete la nivel național variază între 3.700 și 5.000 de lei, astfel: angajații din turism câștigă în medie, 3.700 de lei pe lună, cei industria alimentară 3.800 de lei, în timp ce în retail media netă la nivel național este de 4.000 de lei. 4.300 de lei este salariul mediu net pentru angajații din servicii, 4.400 pentru cei din transport / logistică, 4.000 pentru transport / distribuție și 5.000 de lei pentru construcții.