Financiar-Bancar — May 15, 2024 at 10:55 pm

Patria Bank a înregistrat un profit net de 8 milioane lei în primul trimestru al anului în curs

by

Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 31 martie 2024 prezintă un profit net de 8 milioane lei aferent primelor 3 luni ale anului în curs, reprezentând o creștere cu 171% fața de aceeași perioadă a anului precedent. Rezultatul încorporează noua taxă pe cifra de afaceri, de 2%, aplicabilă instituțiilor de credit începând cu anul 2024

Valentin Vancea_2608„În trimestrul I al acestui an, Patria Bank și-a îmbunătățit performanța financiară, aceasta reflectând angajamentul constant față de susținerea antreprenorilor și creșterea sustenabilă. Acțiunile comerciale strategic orientate, împreună cu continuarea parteneriatelor de garantare și finanțare, intensificarea finanțărilor de tip green energy, cât și lansarea de noi produse calibrate conform nevoilor clienților, au contribuit semnificativ la aceste performanțe comerciale reflectate de creșterea vânzărilor de credite noi în T1 2024 fața de T1 2023 cu 48%. De asemenea, ne-am concentrat pe consolidarea echipei de management în aria comercială, luându-ne angajamentul de a continua creșterea activității de creditare.
În cadrul Grupului Patria Bank, filialele Patria Credit IFN și SAI Patria Asset Management împreună cu fondurile administrate, raportează rezultate și evoluții pozitive care asigură și concură la atingerea obiectivelor trasate la nivelul Grupului.  Subliniem dinamica activelor administrate de SAI Patria Asset Management care s-au majorat în trimestrul I cu 35,6% față de sfârșitul lui decembrie 2023, evoluție susținută de expansiunea accelerată a fondurilor de tip ETF administrate. De asemenea, Patria Credit IFN raportează o creștere cu 6% a portofoliului de credite față de trimestrul 1 2023.
Aceste rezultate sunt o confirmare a direcției noastre strategice și a demersului nostru privind dezvoltarea unui model de afaceri sustenabil care să asigure consolidarea profitabilității și menținerea acestor evoluții pe tot parcursul anului 2024.  Într-un context macroeconomic volatil și incert, îmbunătățirea profitabilității demonstrează adaptabilitatea băncii la condițiile actuale de piață”, a declarat Valentin Vancea, CEO Patria Bank.

Principalele repere financiare atinse la 31 martie 2024 sunt prezentate în continuare:

Creșterea venitului net bancar cu 14% în primele 3 luni ale anului 2024 fața de aceeași perioadă din 2023, evoluție pozitivă pe toate categoriile de venituri, susținută în principal de veniturile nete din comisioane și cele din activitatea financiară
Rezultat operațional în valoare de 9,4 milioane lei, în creștere cu 18% față de aceeași perioadă a anului precedent
Capitalurile proprii ale băncii prezintă o creștere cu 8,6 milioane lei în primele 3 luni ale anului, +2% față de decembrie 2023
Strategia de reducere a expunerilor neperformante a continuat în 2024 cu rezultate foarte bune, rata expunerilor neperformante (NPE) diminuându-se cu 29% în ultimele 12 luni
Menținerea unei baze de capital solide evidențiată de nivelul Ratei Fondurilor Proprii Totale de 20,57%.

Versiunea integrală a Raportului trimestrial, incluzând situațiile financiare la 31 martie 2024 întocmite în conformitate cu standardele IFRS adoptate de UE, este accesibilă pe website-ul Băncii la link-ul Rapoarte financiare (patriabank.ro) și pe website-ul Bursei de Valori București, în pagina dedicată Patria Bank