Guvernare/Licitatii — May 29, 2024 at 9:12 am

Portabilitatea explicată pas cu pas

by

În contextul digitalizării și mobilității crescute a utilizatorilor finali, portabilitatea numărului de telefon continuă să fie un aspect esențial în domeniul serviciilor de telecomunicații. Portabilitatea numărului de telefon permite utilizatorilor să-și păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul.

portabilitateProcesul de portare

Cererea de portare: Utilizatorul solicita portarea numarului de telefon prin completarea si depunerea cererii de portare (formularul-tip aici) la una dintre reprezentantele furnizorului de servicii (furnizorul acceptor) la care vrea sa devina abonat. Solicitarea de portare poate fi depusa si prin mijloace de comunicare la distanta, in conditiile in care furnizorul acceptor are mijloacele necesare de a realiza la distanta verificarile necesare pentru acceptarea cererii: daca persoana care solicita portarea este titularul contractului sau reprezentantul legal al acestuia si daca numarul pentru care se solicita portarea face obiectul contractului incheiat intre abonat si furnizorul donor.

Durata portarii: Portarea se finalizeaza in conditii normale in 3 zile lucratoare de la depunerea cererii. Daca se doreste portarea la o data ulterioara, aceasta nu poate fi mai mult de 25 de zile lucratoare. Serviciul va fi intrerupt pentru maxim 3 sau 4 ore pentru ca furnizorii sa poata opera portarea, timp in care nu vor putea fi date sau primite apeluri sau SMS-uri si nici nu se poate efectua trafic de internet.

Alocarea numarului provizoriu: In timpul procesului de portare, utilizatorul are optiunea de a primi un numar de telefon provizoriu (temporar) de la furnizorul acceptor. Acest numar permite utilizatorului sa utilizeze abonamentul de la noul furnizor de servicii pana ce numarul lui actual este portat.

ANCOM a constatat, prin intermediul sesizarilor primite de la abonati, ca in multe cazuri de neprocesare/anulare a portarii, acestia se aflau in situatia indezirabila de a ramane cu doua contracte, unul de la furnizorul donor (aferent numarului care urma sa fie portat) si unul incheiat cu furnizorul acceptor (aferent numarului alocat temporar de acesta). ANCOM a reglementat ca, in cazul in care portarea nu se finalizeaza, furnizorul acceptor sa ceara abonatului, in termen de 30 de zile de la ultima zi din intervalul de portare, acordul pentru continuarea relatiei contractuale prin intermediul numarului de telefon alocat provizoriu, in caz contrar contractul aferent acestui numar incetand de drept, fara niciun fel de formalitati. In aceasta situatie utilizatorul trebuie sa plateasca contravaloarea serviciilor de comunicatii electronice prestate prin intermediul numarului provizoriu pana la data incetarii contractului si sa respecte conditiile de returnare a terminalelor puse la dispozitie de furnizorul acceptor.

Returnarea creditului neutilizat: Furnizorii la ale caror servicii se renunta (donori) returneaza, la cerere, utilizatorilor care au platit servicii in avans creditul ramas neutilizat. Daca s-a precizat in contract, pentru returnarea creditului ramas neutilizat se poate percepe un tarif proportional si adecvat in raport cu costurile reale suportate de furnizor pentru realizarea acestei operatiuni.

Acordarea de despagubiri: Furnizorul acceptor acorda, la cerere, despagubiri abonatilor in urmatoarele situatii: daca activarea numarului s-a realizat dupa expirarea termenului de o zi lucratoare de la data convenita pentru portare sau daca serviciul de comunicatii electronice a fost intrerupt, in timpul procesului de portare, mai mult de o zi lucratoare. Furnizorul donor acorda, la cerere, despagubiri abonatilor in cazurile in care portarea s-a realizat fara acordul acestora.

Anularea portarii: Utilizatorul poate depune o cerere de anulare a portarii la furnizorul acceptor, cel mai tarziu cu 24 de ore inainte de data convenita de acesta impreuna cu operatorul pentru realizarea portarii. Formularul tip poate fi obtinut aici sau direct de la furnizor.

Informarea utilizatorilor

Utilizatorii au la dispozitie site-ul www.portabilitate.ro, unde pot afla daca un numar de telefon a fost portat si reteaua in care functioneaza. Totodata, site-ul ofera detalii cu privire la pasii care trebuie urmati pentru a porta un numar de telefon, raspunsuri la intrebari care apar frecvent in situatia portarii numerelor, dar si sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.