Peste 40.000 de joburi au fost scoase în piață în ultima lună și jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau candidaților care nu aveau niciun fel de experiență.
Domeniile care au cea mai mare nevoie de acești candidați sunt retail, industria alimentară, servicii, call center / BPO, turism, transport / logistică și producție, fiecare dintre aceste sectoare având peste 1.500 de joburi postate de la începutul lunii mai și până acum.
83,3% din totul joburilor adresate celor fără experiență sunt pentru România, 11,4% pentru străinătate și 5,3% remote. În cazul joburilor sezoniere, însă, crește atât procentul celor postate de angajatorii din afara țării, cât și al celor remote, astfel: 13,2% din locurile de muncă sezoniere și pe bază de proiect sunt pentru străinătate și 15,2% remote. Germania, Olanda, Belgia, Grecia, Irlanda, Spania și Italia sunt țările din care vin cele mai multe oferte pentru cei fără experiență, iar sectoarele cu nevoie crescută de candidați sunt transport / logistică, retail, medicină, servicii, producție, industria alimentară și turism.
Pe segmente de vârstă, candidații care au mai puțin de 18 ani au avut aproape 22.000 de aplicări în ultima lună și jumătate. Cei cu vârsta între 18 și 24 de ani au aplicat, în schimb, masiv și își păstrează cea de-a doua poziție în clasament, cu 340.000 de aplicări.