Indotek Group anunță astăzi sosirea a doi mari retaileri internaționali, JYSK și Fressnapf, la centrul comercial Plaza M din Târgu Mureș.
Retailerul danez pentru casă și decorațiuni JYSK se deschide pe 4 iulie, marcând astfel o etapă importantă, iar Fressnapf, principalul retailer european de produse pentru animale de companie, se deschide pe 5 iulie, fiind primul de acest gen în oraș. Aceste inaugurări sunt menite să îmbunătățească experiența de cumpărături pentru rezidenți și vizitatorii locali, întărind poziția Plaza M ca o destinație principală de comerț cu amănuntul pentru piața de masă din regiune.
„Noile noastre magazine JYSK și Fressnapf reflectă angajamentul nostru de a îmbunătăți experiența de cumpărături pentru clienții noștri, în primul rând familiile locale, prin furnizarea unei game variate de produse comercializate cu amănuntul, de înaltă calitate și la prețuri accesibile. Credem că ofertele unice atât ale JYSK, cât și ale Fressnapf vor atrage un public larg, promovând în continuare Plaza M ca destinație preferată de cumpărături de familie în Târgu Mureș”, a declarat Zsolt Kertai, Șef de retail internațional la Indotek Group.
JYSK – experiență de casă și decorațiuni la un alt nivel
JYSK, renumitul retailer danez, își deschide al doilea magazin în Târgu Mureș pe 4 iulie. Noul magazin se întinde pe 1.280 mp și oferă o gamă largă de produse pentru casă și decorațiuni. JYSK este cunoscută pentru diversitatea de articole de calitate dedicate amenajării locuinței, care răspund diferitelor stiluri și preferințe.
„JYSK își propune să fie prima alegere a clienților atunci când își mobilează sau decorează casa, iar pentru a îndeplini acest obiectiv, credem că este important să avem o prezență fizică puternică, astfel încât fiecare client să aibă un magazin JYSK în apropiere”, spune Iraida Paiuc, Director de vânzări și marketing JYSK România și Bulgaria.
Amplasat strategic în apropiere de autostrada A3, noul magazin JYSK din Plaza M este accesibil clienților din Târgu Mureș și celor care sosesc pe autostradă.
„Ne-am pregătit temeinic pentru deschiderea de pe 4 iulie și suntem nerăbdători să vedem cât mai mulți clienți care ne trec pragul. Noul magazin arată foarte bine, este amplasat într-o zonă accesibilă a orașului, în incinta Plaza M de pe Strada Gheorghe Doja nr. 243, Târgu Mureș,” spune Cristi Lupu, Director de magazin JYSK Târgu Mureș din Plaza M.
JYSK va găzdui un eveniment cu un DJ între orele 10:00 și 20:00, alături de o arcadă de baloane, steaguri de plajă și un covor albastru la intrare. De asemenea, cu ocazia inaugurării, clienții se pot bucura de o campanie de reduceri cu până la 75% la articolele selectate.
Fressnapf – o destinație nou-nouță pentru pasionații de animale de companie
Noul magazin pentru animăluțe de companie din Tg. Mureș stabilește standarde de ultimă generație și oferă o experiență de cumpărături complet nouă.
Primul magazin Fressnapf din Târgu Mureș își deschide porțile în data de 5 iulie 2024 în Plaza M, str. Gheorghe Doja, nr. 243, cu un concept de magazin inovator: luminos, modern și plin doldora de bunătăți pentru animăluțele de companie.
Deschiderea magazinului va fi sărbătorită „ca-n povești” timp de 3 zile, între 5 – 7 iulie, cu promoții atractive de bun-venit de -30% la toate articolele. Clienții vor găsi o gamă largă de produse pentru toate buzunarele și, în același timp, se vor bucura de sfaturi de primă clasă din partea echipei noastre pasionate.
În noul magazin din Târgu Mureș, clienții sunt bineveniți cu animăluțele de companie și se vor putea bucura și de promoții lunare variate și oferte speciale.
„Situat într-o zonă accesibilă a orașului, în Plaza M, Fressnapf vă așteaptă cu mic, cu mare, biped și patruped, să îi treceți pragul”, spune Crina Maria Doltu, Specialist marketing Fressnapf.
Îmbunătățirea experienței de cumpărături la Plaza M
Inaugurarea magazinelor JYSK și Fressnapf în Plaza M se aliniază cu viziunea Grupului Indotek de a revitaliza centrul comercial și de a crea o destinație de top în Târgu Mureș și împrejurimi. Plaza M, care a fost extins și renovat cu o investiție de 16 milioane de euro, se mândrește acum cu interioare modernizate, suprafață mai mare și zone comunitare complet renovate, oferind vizitatorilor un mediu de cumpărături de calitate.
Plaza M oferă o experiență de cumpărături diversă și robustă, cu 90 de magazine care răspund unei game largi de nevoi ale consumatorilor. Oferind un mix impresionant de chiriași care include mărci internaționale precum Auchan, Leroy Merlin, H&M, Decathlon, Cinema City, New Yorker și singurul magazin HalfPrice din oraș, Plaza M se remarcă prin selecția sa cuprinzătoare de opțiuni de vânzare cu amănuntul, divertisment și restaurante.
Deschiderea magazinelor Jysk și Fressnapf nu numai că diversifică mixul de chiriași, dar subliniază și angajamentul Plaza M de a satisface nevoile în evoluție ale consumatorilor locali. Cu acces ușor la autostrada A3 și o gamă largă de mărci internaționale, Plaza M rămâne o alegere preferată pentru cumpărătorii din regiune.