HPC ca Serviciu are multe scenarii posibile de utilizare, dar unul dintre cele mai frecvente este scalarea unui cluster HPC intern, atunci când acesta nu oferă puterea de procesare necesară. Echipa Laboratorului de Simulare, Modelare și CAD (Computer-Aided Design) din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Microtehnologie (IMT București), s-a aflat recent într-o astfel de situație, iar soluția a fost contractarea serviciilor HPC PRO SYS.
Situația era simplă: IMT derula un proiect complex de cercetare care necesita o putere mare de procesare, însă clusterul intern era prea solicitat, ceea ce inducea riscul depășirii termenului de finalizare a proiectului. IMT deține un cluster HPC destul de performant, însă o infrastructură HPC internă nu este dimensionată pentru vârfurile ocazionale de încărcare, ci mai degrabă pentru un nivel mediu. De altfel, Dr. Neculai Plugaru, Cercetător Științific (CS 1) în cadrulLaboratorului de Simulare, Modelare și CAD al IMT București era conștient de această limitare și specificase în proiect opțiunea de scalare către un serviciu cloud ca mitigare a riscului posibil ca infrastructura HPC a IMT să devină insuficientă.
Orientarea către HPC ca Serviciu (HPC as a Service) este, fără îndoială, cea mai rapidă și mai eficientă cale de a obține o putere de procesare superioară. În cazul unor proiecte punctuale, această decizie este, de altfel, singura fezabilă, deoarece nu există resurse de timp și bani pentru extinderea unui cluster HPC intern. În acest context, echipa de proiect de la IMT București a contractat PRO SYS pentru acces la cerere la serviciile specifice de HPC.
„PRO SYS ne-a oferit posibilitatea de a achiziționa o serie de pachete de lucru în cloud, fiecare pachet având caracteristici tehnice clar definite. Configurarea contului și accesul la resurse au fost rapide și am putut să rulăm pe infrastructura PRO SYS aplicațiile necesare în proiect și pe care le utilizam și în cadrul IMT, într-un sistem de coduri paralelizate de calcul cuantic. Astfel, ne-am atins obiectivele și am finalizat proiectul la timp”, a declarat Dr. Neculai Plugaru.
Pentru acest demers, PRO SYS a definit un sistem HPC pe cerințele specifice ale IMT, specialiștii companiei gestionând toate aspectele legate de configurarea sistemului și instalarea aplicațiilor specifice. Între cele două echipe a existat o comunicare strânsă pentru transpunerea cerințelor în configurația tehnică a serviciului HPC. Această colaborare a fost esențială pentru configurarea unui sistem eficient în timp util și respectarea termenelor de realizare a proiectului IMT.
„Contractarea unui serviciu HPC precum cel oferit de PRO SYS este cea mai bună alegere pentru proiecte câștigate în competiții naționale sau internaționale. Sunt două aspecte foarte importante: pe de o parte, să fie prevăzute în proiect resurse pentru astfel de cazuri de necesitate, iar pe de alta, să existe competențe în ambele părți, beneficiar și furnizor, pentru ca serviciile HPC să fie configurate rapid și profesionist. Apreciez profesionalismul celor de la PRO SYS. Competența lor, flexibilitatea în a face configurațiile optime ale sistemului conform cerințelor IMT, cât și dialogul extraordinar de bun și plăcut pe care l-am avut au contribuit la atingerea în condiții bune a obiectivelor proiectului”, mai afirmă Dr. Neculai Plugaru.
PRO SYS HPC ca Serviciu este o ofertă care integrează într-un mod optim resurse hardware, software și de management și se adresează organizațiilor care au nevoie de putere mare de procesare, dar nu dispun de un cluster HPC intern. Inginerii și cercetătorii au acum acces la servicii HPC de calitate, într-un mod facil și rapid, dar și la un preț foarte competitiv. În doar câteva ore de la plasarea comenzii, un beneficiar poate primi toate resursele de care are nevoie pentru proiectul său. Oferim o gamă largă de aplicații (Ansys, Catia, Simulia, Gaussian, VASP, Solidworks etc.), instalate, configurate și optimizate pentru utilizare într-un mediu HPC modern. Dacă o aplicație dorită de beneficiar nu este disponibilă, PRO SYS are resursele tehnice necesare pentru a o integra rapid în platforma HPC.
Serviciile PRO SYS se adresează companiilor private sau instituțiilor publice care folosesc aplicații specifice mediului de proiectare, modelare 3D, simulare digitală realistă, big data analytics sau inteligență artificială, dar nu doresc să investească și să administreze intern un cluster HPC.
Pentru mai multe informații despre oferta PRO SYS HPC ca Serviciu, accesați www.prosys.eu.