Evenimente — September 16, 2024 at 2:32 pm

Arctic Stream vă invită la „Ziua Investitorului” pe 3 octombrie 2024

by

Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT și emitent listat la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul AST, își invită acționarii și alte persoane interesate – potențiali investitori, analiști ai pieței de capital, brokeri, jurnaliști – la cea de-a treia ediție a Zilei Investitorului Arctic Stream.

Ziua Investitorului AST (1280 x 720 px)

Evenimentul va avea loc, în format fizic, în seara zilei de joi, 03 octombrie, începând cu ora 16:50, la Ristorante Monza, situat pe Bulevardul Unirii nr. 22, București. Participarea se va putea face, în limita locurilor disponibile, prin confirmare la adresa de email: investors@arcticstream.ro, până în ziua de vineri, 27 septembrie 2024.

Pentru a viziona evenimentul online, cei interesați sunt invitați să urmeze pașii indicați la secțiunea Investitori de pe website-ul Arctic Stream, precum și pe pagina de LinkedIn a companiei.

„Mă bucur să vă invit cea de-a treia ediție a Zilei Investitorului Arctic Stream, evenimentul anual în care acționarii noștri și alte persoane interesate se pot întâlni față în față cu echipa de management a companiei.
Păstrând tradiția anilor anteriori, dorim să prezentăm principalele realizări din ultimul an, oferind detalii despre activitatea noastră, la nivel de tehnologii și competențe ale echipei, dar și provocările specifice pieței integratorilor de soluții IT.
Nu vor lipsi de pe agenda evenimentului nici planurile noastre de dezvoltare, mai ales cele referitoare la parteneriatul strategic cu Data Core Systems, companie specializată în securitate cibernetică.
Suntem deschiși oricăror întrebări, fiind convinși că vom avea parte de discuții cel puțin la fel de interesante precum la precedentele ediții”, a declarat Dragoș Octavian Diaconu, CEO și fondator al Arctic Stream.

Arctic Stream a încheiat primul semestru al anului 2024 cu un profit net 5,92 milioane de lei (1,19 milioane de euro), în creștere cu 2% față de profitul raportat la finele aceleiași perioade a anului trecut.

În același interval, cifra de afaceri a companiei a fost 74,44 milioane de lei (14,95 milioane de euro), în creștere de 19% față de cea înregistrată în S1 2023, când s-a situat la 62,70 milioane lei (12,60 milioane de euro).