EDUCATIE / JOB — September 23, 2024 at 7:33 pm

Bursele ANIS 2024: Număr record de burse din partea industriei IT

by

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii anunță prelungirea termenului limită pentru înscrierea proiectelor la cea de-a șaptea ediție a programului Bursele ANIS până pe 30 septembrie 2024, inclusiv. Asistenții universitari, lectorii și doctoranzii de la orice facultate din țară pot aplica la una dintre cele 7 categorii propuse în cadrul programului. După evaluare, câștigătorii vor fi recompensați pentru inovație în procesul de predare cu câte un grant în valoare de 5.000 de euro fiecare.

Deadline extins Burse ANIS_2024

Câștigătorii acestei ediții vor primi și abonamente medicale gratuite din partea partenerului Regina Maria pentru o perioadă de un an.

Proiectele care vor câștiga cele 15 burse vor fi anunțate în cadrul Galei „Bursele ANIS 2024” ce va avea loc pe 7 noiembrie la București.

Programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată țara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2024), au introdus un curs/laborator nou în programă sau au actualizat unul existent, folosind metode inovatoare de predare, bazate pe noi tehnologii. Toate criteriile de eligibilitate pot fi consultate online.

Cele 7 categorii la care pot trimite aplicațiile sunt:

Big Data – 2 burse
Cybersecurity – 3 burse
Artificial Intelligence & Machine Learning – 2 burse
Internet of Things – o (1) bursă
HealthTech – 2 burse
Cloud Computing – o (1) bursă
Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăţi non-IT) – 4 burse

335.000 de euro – valoarea burselor acordate în precedentele 6 ediţii
În ultimii șase ani, prin programul Bursele ANIS au beneficiat de sponsorizări 67 de proiecte didactice, care au obţinut granturi cu o valoare cumulată de 335.000 de euro. În total, la ediţiile anterioare au fost înscrise 211 de proiecte, provenind de la 51 de facultăţi, din 14 centre universitare. Totodată, programul a generat mai multe colaborări între companii şi mediul academic pe proiecte R&D. Granturile sunt susținute în fiecare an de companiile membre ANIS.

Procesul de evaluare
Toate proiectele vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicației scrise și a unui clip video în care aplicanții vor prezenta elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului. Cele patru criterii de evaluare sunt: caracterul inovator al cursului/laboratorului și sustenabilitatea lui, structura detaliată ce acoperă obiectivele și materia cursului/laboratorului, metoda, ce se referă la profilul candidatului și utilizarea unor metode inovative de predare și continuitatea programului și după anul universitar curent. În luna octombrie finaliștii vor susține un interviu cu membrii comitetului de evaluare, iar în noiembrie se vor decerna granturile pentru proiectele selectate, în valoare de 5.000 de euro fiecare, în cadrul Galei Burselor ANIS.

Comitetul de evaluare este format din:

Prof. Dr. Lenuța Alboaie – Universitatea Al. Cuza (Facultatea de Informatică)
Prof Dr. Răzvan Bologa – Academia de Studii Economice (Facultatea de Cibernetică)
Conf. Dr. Cosmin Bonchiș – Universitatea de Vest Timișoara (Facultatea de Matematică și Informatică)
Conf. Dr. Radu Gramatovici – Universitatea din București (Facultatea de Matematică-Informatică)
Ovidiu Dan – Head of Big Data and Cybersecurity Eviden Romania
Prof. Dr. Ing. Vasile Manta – Universitatea Tehnică Gh. Asachi (Facultatea de Automatică și Calculatoare)
Ion Moldoveanu – Technology / Program Director – Compliance Technology Deutsche Bank
Prof. Dr. Simona Motogna – Universitatea Babeș Bolyai (Facultatea de Matematică și Informatică)
Prof. Dr. Răzvan Rughiniș – Universitatea Politehnica București (Facultatea de Automatică și Calculatoare)
Prof. Univ. Dr. Ing. Honoriu Vălean – Universitatea Tehnică Cluj (Facultate de Automatică și Calculatoare)
Prof. Dr. Radu Vasiu – Universitatea Politehnica Timișoara (Fac. de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale)
Conf. Univ. Dr. Ing. Paul Irofti – Universitatea București (Facultatea de Matematică-Informatică)
Conf. Dr. Titus Bălan – Universitatea Transilvania din Brașov (Facultatea de Inginerie electrică și știința calculatoarelor).

Ediția din acest an este realizată cu sprijinul următoarelor companii: Adobe Romania, Bitdefender, Booking Holdings, DB Global Technology Center, Endava, Eviden Romania, GlobalLogic Romania, HARMAN International Romania, Orange Services, Societe Generale Global Solution Centre, SoftServe România