Conform unui studiu Xerox, peste 80% din firmele mici și mijlocii (IMM-uri) vor să elimine hârtia din procese precum facturarea, rapoartele financiare, formularele de resurse umane și juridice, totul pentru a se ocupa de alte procese de business.
Studiul a inclus peste 1.000 de companii din Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Franța și Germania și arată că respondenții se așteaptă să facă această schimbare în următoarele 12 luni.
Aproape jumătate (46%) din respondenți au confirmat că procesele bazate pe hârtie consumă foarte mult timp, iar 6 din 10 consideră că acest lucru are un impact considerabil asupra profiturilor. Țările în care IMM-urile irosesc cel mai mult timp cu astfel de procese sunt Germania (51%) și Statele Unite ale Americii (50%), urmate de Regatul Unit (43%) și Franța (37%).
Pe măsură ce IMM-urile se pregătesc să își digitalizeze procesele bazate pe hârtie, majoritatea vor avea nevoie de ajutorul experților, deoarece doar 1 din 5 respondenți sunt la curent cu soluțiile digitale existente pe piață. Studiul a mai arătat că 47% din companii vor apela la un furnizor de echipamente de birou, 1 din 4 la furnizorul de servicii IT, iar 37% vor apela la producător.
Prioritățile care influențează deciziile de business
Studiul, realizat de firma independentă de cercetare de piață Coleman Parkes Research, arată că o creștere a nivelului de productivitate este o prioritate pentru IMM-uri, pe lângă dezvoltarea business-ului și reducerea costurilor de imprimare. Alte rezultate ale studiului includ:
- 28% din respondenți au declarat că au făcut progrese semnificative privind implementarea planurilor de digitalizare a proceselor bazate pe hârtie, Franța (cu 33%) fiind țara cea mai avansată din acest punct de vedere.
- IMM-urile din Statele Unite sunt în urmă cu planurile de digitalizare a proceselor, 41% din respondenți aflându-se în primele stadii ale implementării, comparativ cu media de 37%.
- 12% din toate IMM-urile se află la 1-3 ani distanță de momentul implementării.
Pe lângă importanța acordată digitalizării și automatizării, IMM-urile explorează, de asemenea, alte zone în care să îmbunătățească nivelul de productivitate.
Dintre firmele mici și mijlocii chestionate, 42% au un contract de Serviciile de management al documentelor (MPS), în timp ce 40% au declarat că au în plan încheierea unui astfel de contract în următorul an. 66% cheltuiesc mai mult de 1.000 de dolari lunar pentru activitățile de imprimare, ceea ce reprezintă o sumă semnificativă.
Până la finalul anului 2017, 23% din IMM-uri cred că dispozitivele mobile vor fi complet integrate în fluxurile de lucru. Astfel, 66% din IMM-uri au inclus imprimarea mobilă în inițiativele lor legate de mobilitate, în timp ce 27% plănuiesc să o facă în decursul anului următor.
Este din ce în ce mai important pentru IMM-uri să își țină în siguranță informațiile importante de business, în contextul în care volumul de date crește. Drept rezultat, 56% din IMM-uri includ acum imprimantele și/sau echipamentele multifuncționale în strategiile lor de securitate.
IMM-urile din Statele Unite și Europa de Vest cheltuiesc anual 40 de miliarde de dolari pe echipamente de birou și serviciile de imprimare aferente.