România accelerează în domeniul FinTech și își digitalizează rapid serviciile bancare, având toate atuurile pentru a deveni un lider în acest sector atât în regiune, cât și la nivel internațional. Astfel, România este considerată un “erou necunoscut” al adopției digitale, dar care atrage atenția investitorilor și este admirată de antreprenorii fintech din Europa Centrală și de Est, arată o analiză a reprezentanților Money Motion, cel mai mare eveniment de fintech din regiune, organizat în Croația.
„Ceea ce este deosebit de interesant este ecosistemul fintech în plină dezvoltare al României. Cu un sector IT extrem de puternic și o forță de muncă tânără, familiarizată cu tehnologia, România are toate atuurile pentru a deveni un lider în inovația fintech, atât în regiune, cât și la nivel internațional. România este un erou necunoscut al adopției digitale și o piață pe care mulți dintre noi, din industrie, o admirăm. Sunt convins că vom asista la o explozie de startup-uri cu creștere rapidă, care au atât capacitatea, cât și ambiția de a cuceri noi piețe – așa cum este firesc – și avem multe de învățat de la ele”, spune Nikola Skoric, co-fondator Money Motion și un cunoscut antreprenor în domeniul FinTech din regiune, fondator al Electrocoin, cea mai mare companie de criptomonede din Croația.
Potențialul României în domeniul FinTech va fi prezentat și dezbătut la evenimentul Money Motion, în perioada 27-28 martie, în Zagreb, Croația, la care vor fi prezenți 90 de experți în domeniul FinTech care vor anunța cele mai noi tendințe în domeniu. Printre ei se va afla și Nic Bălăceanu, vicepreședintele RoFintech, care va prezinta evoluția sectorului FinTech din România.
Plata cu criptomonede, tot mai folosită în regiune
Transformarea digitală este tot mai evidentă în țările din Europa Centrală și de Est, odată ce băncile tradiționale cu început să automatizeze numeroase servicii. Nivelul plăților digitale este tot mai mare în regiune, cu un avans semnificativ în Croația, unde există o cerere crescută din partea cetățenilor de a plăti cu criptomonede.
„În Croația, literalmente poți cumpăra orice cu criptomonede prin intermediul Paycek, în retailul clasic sau online. De exemplu, orașul Sveta Nedelja a devenit unul dintre primele din UE care a introdus un serviciu de plată ce include criptomonede. Potențialul pentru companiile axate pe criptomonede în regiune este ridicat, iar noi proiecte sunt dezvoltate în fiecare zi. Am jonglat între crearea cererii și răspunsul la aceasta, dar piața a evoluat dincolo de acest punct, iar acum există o cerere clară din partea utilizatorilor pentru opțiunea de a plăti cu criptomonede. La Electrocoin, am crescut până am devenit cea mai mare companie de criptomonede din Croația, extinzându-ne prezența în întreaga UE. Un alt exemplu de succes este Aircash, o instituție de bani electronici care s-a extins în peste 10 piețe europene, inclusiv România, unde își consolidează prezența. În plus, LAQO, prima insure-tech complet digitală din regiune, a fost pionier în integrarea unui asistent bazat pe GPT pentru suportul clienților și în oferirea plăților cu criptomonede pe platforma sa online. Faptul că utilizatorii lor pot depune o cerere de despăgubire prin aplicația mobilă la doar câteva momente după un accident rutier reprezintă o schimbare de paradigmă în experiența utilizatorilor și în întreaga industrie a asigurărilor”, explică Nikola Skoric.
2025, unul dintre cei mai interesanți ani din istorie privind digitalizarea
2025 este deja pe cale să devină unul dintre cei mai importanți și mai interesanți ani din istorie, cu o transformare digitală rapidă în toate domeniile, mai spun specialiștii Money Motion. Băncile tradiționale îmbrățișează în sfârșit inovația, colaborează cu fintech-urile și chiar își fac intrarea în domeniul criptomonedelor. Adoptarea tehnologiei blockchain are loc în mod accelerat, iar plățile și portofelele digitale cunosc o creștere semnificativă. Totodată, inteligența artificială devine un factor de schimbare major, automatizând procesele și personalizând serviciile.
Însă acest progres întâmpină și provocări. Privind spre viitor, întrebarea-cheie în Europa Centrală și de Est va fi legată de eforturile de colaborare între ecosistemele naționale. Există multe scaleup-uri și companii emergente notabile în regiune, care s-au extins în mod natural dintr-o țară vecină în alta, dar apoi au trebuit să se adapteze la politicile de reglementare ale UE. De exemplu, BLIK, un startup polonez și unul dintre cele mai rapide portofele digitale în creștere din UE, a obținut recent o licență de la Banca Națională a României pentru a opera pe piața românească. Acest lucru ilustrează faptul că, chiar și în cadrul „pieței unice” a UE, o companie din această industrie nu poate pur și simplu să își extindă afacerea transfrontalier.
În plus, apare problema numărului tot mai mare de startup-uri mature și a maturizării generale a pieței fintech, dar cu un deficit de oportunități de investiții de capital pentru acestea în regiune.
Probleme din industrie, dar și noutățile domeniului FinTech vor fi prezentate și dezbătute în cadrul Money Motion 2025, unde vor fi prezentate soluții care să contribuie la progresul digitalizării în țările din regiune.
Money Motion reunește peste 700 de companii și 3.500 de profesioniști din sectoarele financiar și tehnologic, devenind cel mai important eveniment din Europa Centrală și de Est. Fiind un centru al inovației, evenimentul îmbină idei, culturi și soluții diverse, conturând cele mai noi tendințe și strategii vizionare într-una dintre cele mai dinamice industrii ale prezentului.
Biletele și informații detaliate despre programul conferinței Money Motion 2025 sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.money-motion.eu.
Organizarea celei de-a treia ediții a evenimentului Money Motion este posibilă cu ajutorul a mai multor companii inovatoare, printre care ASEE, Monri, Mastercard, OTP banka, A1 Hrvatska, Croatia osiguranje, and LAQO.