Energie&Utilitati — November 24, 2016 at 5:00 pm

Ericsson castiga doua proiecte europene de utilitati

by

reteleEricsson a câștigat două proiecte finanțate de Comisia Europeană, ca parte a programului Horizon 2020, și va colabora cu parteneri din sectorul de utilități și mediul academic pentru cercetări inovatoare cu ajutorul tehnologiilor 5G menite să rezolve provocările cu care se confruntă industria de utilități.

Proiectul SUCCESS va contribui la dezvoltarea de noi soluții bazate pe tehnologii 5G pentru securizarea rețelelor de energie electrică, cu un accent pe contoarele inteligente. Început din mai 2016, proiectul are 16 parteneri din industrie, mediul academic și sectorul de utilități și va rula pe o perioadă de 26 de luni.

Cel de-al doilea proiect – RE-SERVE – are ca scop dezvoltarea de noi soluții bazate pe tehnologia 5G pentru a asista furnizorii de energie să balanseze voltajul și frecvența rețelei de energie, menținând astfel o sursă stabilă de energie pentru societate. În același timp, proiectul țintește să crească proporția puterii generate de către sursele de energie regenerabile volatile precum energia solară sau eoliană. Început în octombrie anul acesta, proiectul va dura 30 de luni și implică 11 parteneri din industrie, mediul academic și sectorul de utilități.