La finele lunii noiembrie, Relevance Management, furnizor al soluţiei de Business Intelligence pe platforma QlikView, a sărbătorit 2 ani de parteneriat cu ING Bank România – primul beneficiar din sistemul bancar.
Timpul scurt de dezvoltare a aplicațiilor, interfața interactivă, simplu de utilizat și de modificat atunci când cerințele interne se modifică, integrarea facilă a datelor din multiple surse au fost principalele atuuri ale soluției pe care Relevance a recomandat-o top managementului din ING Bank România.
După o perioadă inițială de cunoaștere și aplicare a soluției în cadrul unui proiect-pilot, QlikView a fost apreciată de către utilizatorii din ING Bank România ca fiind o soluție potrivită nevoilor interne, complexe de analiză și raportare.
”Rapoartele solicitate inițial au fost implementate, iar după ce am trecut de perioada de început, li s-au adaugat chiar noi functionalități, adecvate nevoilor interne de agregare și raportare a datelor”, a declaratIonuț Toader, fondator și partener Relevance Management.
Utilizarea aplicațiilor dezvoltate inițial a generat nevoia de a integra în soluția implementată și alte zone de business din bancă, astfel încât au fost dezvoltate pe parcurs noi aplicații QlikView.
Pornit inițial ca un proiect dezvoltat pentru divizia Retail Banking, cu ideea de a implementa o soluție modernă de Business Intelligence – Business Discovery, acestuia i s-au adaugat in scurt timp si diviziile Mid Corporate Banking si Corporate Banking. Beneficiile soluției implementate, cu rezultate concrete în diminuarea timpului de colectare a datelor și de raportare, i-au convins pe bancherii de la ING Bank România să extindă proiectul și pentru diviziile de Operațiuni, Financiar și Private Banking.
”Cele mai impresionante rezultate ale implementării QlikView se văd foarte clar atunci când soluția este implementata integrat în cât mai multe, preferabil chiar în toate departamentele unei entități”, a adăugat Ionuț Toader.
Această necesitate se explică prin aceea că toți utilizatorii au acces în același timp la aceleași informații sau, cum se spune, ”la aceeași versiune de adevăr”, ceea ce simplifică modul de comunicare interdepartamental și procesul decizional, cu impact benefic pentru întreaga organizație.
Beneficiul imediat al implementării și utilizării QlikView este reducerea semnificativă a timpului alocat colectării și prelucrării datelor necesare analizelor și rapoartelor, disponibile acum în doar câteva minute, comparativ cu ore sau zile anterior implementării soluției. Faptul că pot fi detectate erorile sau neconcordanțele din datele colectate, iar acestea pot fi rapid remediate astfel, reprezintă un alt beneficiu important al soluției, prin care este redusă la minimum posibilitatea unor decizii afectate de prelucrarea unor date eronate.
Cel mai important beneficiu însă, pe care bancherii din ING Bank România l-au identificat în implementarea soluției QlikView, este acela că soluția permite utilizatorilor să descopere singuri corelații între date, ceea ce se traduce în analize, interpretări și raportări semnificativ îmbunătățite pentru deciziile strategice de business.
”Este de altfel exact ceea ce contează pentru noi, și-anume chiar forma de recunoaștere a muncii noastre, a soluției pe care le-o propunem clienților pentru a le construi aplicația necesară unui proces decizional mai rapid și mai bun”, adaugă Toader.
Acum, când se împlinesc doi ani de când Relevance și ING Bank România au început proiectul Business Drivers Analytics – Improving Performance pe platformă QlikView, cei doi parteneri au bifat încheierea unei etape esențiale a proiectului.
”Am reușit să creștem proiectul ING Bank România și să il aducem în toate departamentele companiei, astfel că tot mai multe persoane din bancă au acces la această soluție, cu mai mult timp disponibil pentru analiza și procesarea informațiilor, implicit pentru procesul decizional ca atare”, explică și Andrei Vasilescu, Director Executiv Relevance Management.
La rândul său, Vlad Sabău, Manager Loans&Special Deals MCB, ING Bank România, a declarat: ”QlikView ne ajută acum la monitorizarea eficientă a procesului în așa fel încât să putem lua măsuri de îmbunătățire în timp util”.