Evenimente — December 13, 2016 at 7:01 pm

Fereastră spre viitorul IoT

by

idc-iot-forum-2016

IDC a organizat recent la Bucureşti un forum dedicat soluţiilor IoT (Internet of Things), concept socotit de mulţi drept unul dintre pilonii fundamentali de dezvoltare a societăţii de mâine.

Forumul organizat de IDC nu s-a axat pe prezentarea generală a conceptului IoT, ci pe aspecte deja practice ale implementărilor de astfel de soluţii. Au fost abordate elemente privind implementări din domenii precum industria, comerţul, sănătatea, dar şi aspecte legate de asigurarea securităţii în universul IoT, unul dintre elementele de mare îngrijorare atunci când vine vorba de adoptarea mai rapidă a unor astfel de soluţii.

Unul dintre actorii cu activitate în zona IoT la nivel global, dar cu o puternică prezenţă în România, este Vodafone. Operatorul de comunicaţii a prezentat, de altfel, şi un foarte interesant studiu realizat la nivel mondial privind intenţiile de adopţie IoT, precum şi beneficiile unei astfel de soluţii.

Câteva dintre rezultatele acestui studiu sunt extrem de interesante. IoT se bucură deja de o intenţie mare de adopţie în domenii precum energie, auto-moto şi retail (cu procente de 37%, 32%, respectiv 32%). Intenţii ceva mai slabe, dar deloc neglijabile, au fost observate şi în alte domenii, precum sănătate, transporturi şi logistică, manufacturing (cu procente de 29%, 19%, respectiv 17%).

marius-coman
Marius Coman, M2M Country Sales Manager, Vodafone România

Revista Club IT&C a discutat pe marginea acestui studiu şi pe tema propunerii Vodafone privind IoT cu Marius Coman, M2M Country Sales Manager, Vodafone România. Este un studiu ce include companii multinaţionale cu prezenţă şi în România. Sunt mai multe companii din România care au adoptat IoT. Însă, cel mai important aspect al studiului este acela că, la nivel global, 76% dintre respondenţi consideră implementarea IoT critică pentru succesul lor în viitor. Motivele sunt legate de optimizarea resurselor, eficienţa operaţională, flexibilitatea sporită a afacerii şi aşa mai departe.

Club IT&C: Una dintre zonele de mare interes pentru IoT este sănătatea. Care este situaţia în România, din punct de vedere Vodafone?

Marius Coman: Pot să vă spun că Vodafone România are un parteneriat cu SMURD prin intermediul căruia medicii şi paramedicii de pe ambulanţe au fost dotaţi cu soluții de telemedicină – camere video şi echipamente de comunicaţii -, astfel încât să poată transmite în timp real informaţii la spital cu privire la pacient şi să poată avea „în spate” un doctor care să le poată da sfaturi. Genul acesta de soluţie este de tip IoT, de transmisie a unor informaţii către un punct central.

Club IT&C: Când vedeţi dumneavoastră un IoT complex implementat în România?

Marius Coman: Dacă ne uităm un pic la gama de soluţii prezentate, vom vedea că astăzi avem un frigider care poate transmite informaţii când stocurile au ajuns la un anumit nivel.

Informaţiile pot fi transmise către sediul central. Acest sediu poate prelua informaţiile automat, le poate introduce în sistemele sale, poate introduce clientul într-o rută de planificare, poate să trimită această informaţie către depozit, care poate încărca automat marfa în maşină, şoferul primeşte automat informaţia despre livrare, iar marfa ajunge la destinaţie fără intervenţie umană.

Ciclul IoT în zona de retail deja funcţionează, chiar dacă este vorba de o combinaţie de soluţii.

Club IT&C: Ca operator de comunicaţii vă asumaţi un rol important în tot ce înseamnă partea de conectivitate. Cine preia sarcina asigurării securităţii datelor transmise?

Marius Coman: E greu de spus cine. Ideea este cum putem să prevenim aceste atacuri. Uitaţi ce s-a întâmplat recent în Statele Unite cu atacul asupra serverelor de internet. Interesant în cazul acestui atac este faptul că este primul care s-a folosit de dispozitive mobile, respectiv nişte camere video. Este primul atac care se foloseşte de lucruri conectate la internet. Vodafone dispune la nivel de grup de o platformă globală şi un SIM global prin care nivelul de securitate creşte. De exemplu, SIM-ul respectiv nu are numerotaţie publică, deci nu poate fi accesat de nimeni din exterior. De asemenea, are un grad ridicat de securitate pentru că permite criptarea informaţiei de la nivel de SIM pe o cheie de 128 de biţi.

Accesul către echipament se face exclusiv prin intermediul unei platforme cu acces securizat pe diverse niveluri de securitate. De asemenea, seria SIM-ului se asociază cu seria echipamentului respectiv. Când SIM-ul e scos, conexiunea devine inactivă şi se emit alarme. Sunt doar câteva exemple despre platforma globală Vodafone şi despre SIM-ul global.

Club IT&C: Cât de important este IoT pentru diverse autorităţi de stat, cum ar fi ANM, de pildă?

Marius Coman: Eu cred că implementarea unei soluţii IoT este esenţială pentru zona de automatizare. Şi mai cred că autorităţile, precum cea menţionată în întrebare, probabil că au deja în plan conectarea automată a staţiilor meteo care să transmită informaţii pe baza unor senzori cu privire la starea vremii, umiditatea solului, temperatură etc. către un server central. Dacă vrem să mergem mai departe spre viitor, implementarea de soluţii IoT este critică pentru orice organizaţie, indiferent că este din zona privată sau din zona publică.

Club IT&C: Există vreo dimensiune minimă a companiei pentru implementarea unei soluţii IoT?

Marius Coman: Nu are importanţă dimensiunea companiei. Vodafone este un jucător global, un jucător major la nivel mondial, precum şi în România. Avem experienţe şi clienţi din toate zonele şi de toate dimensiunile. Practic, cu soluţiile noastre ne adresăm clienţilor indiferent de dimensiune.