Proiectul pilot ECOKT2015 al Comisiei Europene, parte a programului Europe 2020, își propune contracararea efectelor crizei economice ce a determinat o creștere alarmantă a numărului de tineri șomeri. Potrivit EUROSTAT (sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/7121195/3-07012016-AP-EN.pdf/), 4.5 milioane de tineri între 15 și 24 de ani nu au un loc de muncă, iar peste 7 milioane de tineri din aceeași categorie de vârstă nici nu lucrează, nici nu sunt înrolați într-o instituție de educație sau formare profesională. Peste 6 milioane de tineri între 25 și 30 de ani sunt în aceeași situație.
ECOKT2015 își propune implementarea unei platforme online de instruire prin care tinerii șomeri vor avea acces la cursuri de perfecționare în format digital gratuite. Acestea au la bază tehnici pedagogice moderne, precum învățarea bazată pe proiect, în care tinerii sunt implicați pe toată perioada cursurilor în activități practice, similare celor de la un loc real de muncă. În acest fel, ei își vor forma un bagaj solid de cunoștințe, prin lucrul efectiv în proiecte. Metodologia de instruire încurajează cursanții să lucreze în echipă și să realizeze sarcini comune, precum realizarea unei prezentări sau a unui produs. Aceasta îi ajută pe tineri să se obișnuiască cu un mediu realist de lucru, cu respectarea anumitor obiective, proceduri și termene limită, și îi va ajuta să își găsească mult mai ușor un loc de muncă.
Tinerii vor putea accesa cursurile online de oriunde, oricând, în ritmul lor propriu, putând repeta informațiile ori de câte ori au nevoie pentru a le deprinde. La finalizarea cursurilor, toți cei promovați vor primi certificate recunoscute la nivel european.
Recent, Comisia Europeană a selectat consorțiul care va pune în aplicare un proiect pilot ambițios, ce își propune reducerea numărului de tineri șomeri la nivel European, prin creșterea competențelor digitale. Compania IT SIVECO România este partener în acest consorțiu, alături de Expertise France – liderul consorțiului, Dara Creative din Irlanda și Lai-momo din Italia – parteneri.