Un studiu recent emis de BARC – Business Application Research Center, una dintre cele mai importante firme de cercetare de piaţă specializată pe soluţii de Business Intelligence (BI), arată că nevoia de a obţine informaţii relevante din datele acumulate în cadrul companiilor devine tot mai presantă la nivel global.
Intitulat BI Trend Monitor 2017, studiul, care a inclus aproape 2800 de utilizatori de BI, consultanţi şi vendori de astfel de soluţii, reflectă tendinţele din piaţa soluţiilor BI şi de management al datelor văzute din perspectiva utilizatorilor. Astfel, ediţia din acest an a studiului arată că data discovery/vizualizare date, self-service BI şi data quality/master data management reprezintă capabilităţile cu cel mai mare impact atunci cand vine vorba de implementarea unei soluţii BI de succes, conform celor declarate de respondenţi, topul fiind similar şi pentru anul trecut.
La celălalt capăt al spectrului, data labs/data science, cloud BI şi data as a product au fost votate drept cel mai puţin importante caracteristici spre care se orientează utilizatori de BI dintre cele douăzeci şi unu acoperite de raportul BARC. Acest fapt demonstrează că iniţiativele “fierbinţi”, lansate recent de companiile din piaţă nu au ajuns încă să conteze foarte mult ca tendinţe importante faţă de cele socotite mai “clasice”.
Studiul mai arată că vendorii de soluţii, consultanţii şi utilizatorii sunt adesea de acord în privinţa ierarhizării celor mai importante tendinţe BI. Există însă diferenţe clare de opinii între ei în privinţa subiectelor precum cloud BI, agile BI şi Hadoop. Vendorii consideră astfel de subiecte mai importante decât utilizatorii. Iar diferenţa se măreşte atunci când vine vorba de cloud BI, unde părerea utilizatorilor a rămas neschimbată de la un an la altul, pe când vendorii au apreciat în creştere cloud BI faţă de anul trecut. În schimb, utilizatorii acordă o importanţă mai mare zonei master data/data quality management şi bazelor de date analitice decât vendorii.
Făcând o analiză a răspunsurilor în funcţie de industrie se observă că, în general, industria manufacturieră consideră tendinţele BI mai puţin importante decât alte industrii, în ciuda discuţiilor existente legate de utilizarea big data, digitalizare şi internetul industrial. Acelaşi lucru se poate spune despre companiile din sectorul de telecomunicaţii, cu excepţia tendinţelor legate de agile BI şi Hadoop. Acest lucru reflectă, probabil, maturitatea la care soluţiile BI au ajuns în această verticală extrem de competitivă, unde trendurile soluţiilor BI “standard” au fost deja adoptate şi implementate şi nu mai par atât de importante.
Industria IT, serviciile şi sectorul public socotesc în general tendinţele BI mai importante, posibil din raţiuni diferite. Cele mai mari diferenţe legate de percepţia importanţei tendinţelor între industrii poate fi observată în ceea ce priveşte cloud BI (care e importantă pentru IT, dar mult mai puţin importantă pentru producţie), în zona de analiză predictivă (foarte importantă în serviciile financiare, dar mai puţin importantă în industria telco), şi în zona datelor ca produs (importantă în IT şi sectorul public, dar mai puţin importantă în producţie şi utilităţi).
Din punct de vedere geografic, Asia, America de Nord şi mai ales America de Sud văd tendinţele legate de BI ca fiind mai importante decât le vede Europa, dar nu este limpede dacă există factori culturali care să explice aceste diferenţe. În Europa, per ansamblul continentului, aproape toate tendinţele din studiu sunt mai puţin relevante decât în Asia şi Americi.
În interiorul bătrânului continent, percepţia legată de importanţa tendinţelor BI diferă semnificativ de la o regiune la alta. De exemplu, participanţii din Europa de Est, Marea Britanie şi Irlanda văd tendinţele legate de BI ca fiind mai importante. Prin comparaţie cu restul Europei, utilizatorii de BI din Marea Britanie şi Irlanda acordă o semnificaţie mai mare facilităţilor de mobile BI, storytelling şi data governance. În schimb, ţările vorbitoare de germană (zona DACH) alocă importanţă medie şi mediu-ridicată celor mai multe tendinţe – cu o excepţie notabilă: standardele de visual design. Acestea apar ca fiind mai importante aici decât în restul Europei.
România în mod specific nu este prezentată în cadrul studiului, fiind inclusă între ţările din Europa de Est. Trendurile în regiunea noastră seamănă cu cele globale, dar au şi accente particulare. La importanţa data discovery/vizualizarea datelor, Europa de Est este pe locul 4, după Europa de Nord, Franţa, Marea Britanie şi Irlanda, dintr-un total de 7 regiuni la nivel european. Europa de Est se clasează pe locul 5 când vine vorba despre importanţa data management/ data quality. Pe de alta parte, Europa de Est este pe locul 1 în ceea ce priveşte importanţa capabilităţilor Self-Service BI, dar şi în ceea ce priveşte modernizarea Data Warehouse.
În Romania, soluţiile de BI încep să facă diferenţa între jucătorii din industiile cu dinamică mare în piaţă, dar nu numai. Companiile de top folosesc soluţii competitive de BI şi sunt atent urmarite de organizaţiile mai puţin tradiţionale care caută să ţină aproape de tehnologie. “Acest studiu este extrem de important pentru noi în fiecare an, mai ales că ne oferă perspectiva pe care o au utilizatorii despre soluţiile BI”, spune Ionuţ Toader, CEO şi fondator al Relevance Management, companie specializată în implementarea de soluţii Business Intelligene şi Data Management. “Rezultatele studiului BARC vin să confirme ceea ce noi sesizăm în discuţiile cu diverse companii: utilizatorii au nevoie de date de calitate şi de management eficient al acestora, împreună cu o soluţie care să le permită vizualizarea informaţiilor într-un mod rapid, clar şi complet. Avantajul nostru, al companiilor din România, este că putem adopta direct cele mai noi soluţii de management al datelor şi de Business Intelligence, sărind peste etapele prin care au trecut alte companii europene.”