In urma celei de-a patra licitatii desfasurate de ANCOM pentru alocarea multiplexurilor de televiziune digitala, au fost adjudecate 2 noi multiplexuri locale in Iasi si Timisoara.
M PLUS INVESTMENTS S.R.L cu sediul social in Iasi si-a adjudecat multiplexul local din Iasi pentru care va achita o taxa de licenta in valoare de 8.000 euro, iar NOVA MEDIA S.R.L. cu sediul social in Timisoara a castigat un multiplex local pentru Timisoara, suma ce urmeaza a fi achitata fiind, de asemenea, 8.000 euro.
Taxele de licenta, a caror valoare cumulata se ridica la 16.000 euro, urmeaza a fi achitate catre bugetul de stat in termen de cel mult 90 de zile calendaristice de la data anuntarii rezultatelor. Taxele de licenta au fost stabilite de catre Guvern in luna februarie 2014.
Drepturi si obligatii ale castigatorilor
Ambele multiplexuri sunt acordate pentru o perioada de 10 ani, iar castigatorii pot lansa serviciile imediat dupa obtinerea licentei din partea ANCOM si vor avea obligatia de a pune in functiune un emitator in termen de 1 an de la data obtinerii licentei.
Multiplexul digital
Multiplexul digital reprezinta un grup de programe de radiodifuziune si televiziune, servicii multimedia suplimentare si alte date asociate de identificare transmise de la statiile de emisie catre utilizatorii finali pe cale radio terestra, utilizand modulatie digitala in limitele unui canal de televiziune standard/bloc de frecventa.
Prin intermediul fiecarui multiplex national se pot furniza servicii de televiziune digitala terestra la nivelul intregii tari, in timp ce multiplexurile regionale si locale vor acoperi fiecare cate o anumita zona de alocare ce poate fi echivalenta cu un judet, respectiv o localitate.