Business — February 24, 2017 at 8:46 am

Extindere de afaceri din accesorii

by

iCenter 048iCentre este una din firmele cele mai importante în ecosistemul de vânzări Apple din România. Extinderea adopţiei dispozitivelor adaptate la Internet of Things (IoT) a determinat recent managementul acestei firme să-şi orienteze eforturile de vânzări către segmentul de accesorii hardware şi software pentru zona de consumer, accesorii proiectate din start pentru ecosistemul Apple.

“Eu unul sunt convins de potenţialul imens al pieţei IoT pentru consumer,” declara Bogdan Mihalcea, directorul general iCentre, pentru Club IT&C. “În definitiv, atunci când vorbim de accesorii inteligente, indiferent că e vorba de dispozitive hardware de tip wearables sau aplicaţii software, vorbim de intrarea în viitorul digital a consumatorului final. Un viitor care este strâns legat de concepte precum casa inteligentă, sănătate, fitness, cumpărături inteligente etc.”

O asemenea adaptare de strategie de business are, în opinia lui Mihalcea, mai multe motivaţii. Una ar fi legată de faptul că adevăratele creşteri de afaceri se înregistrează la ora actuală, inclusiv în România, pe piaţa care se adresează consumatorului final şi mai puţin pe cea dedicată firmelor. Un al doilea motiv este legat de relativa perspectivă de stagnare a domeniilor devenite tradiţionale, cum sunt PC-urile, tabletele şi chiar telefoanele inteligente. În fine, un al treilea motiv ar fi acela că zona de accesorii este o zonă de afaceri în care activează extrem de mulţi terţi dornici să câştige bani supunându-se, evident, la rigorile cerute de pătrunderea într-un ecosistem precum cel construit de Apple.

057“În mod evident, vom continua să ne concentrăm şi direcţia noastră tradiţională de vânzări,” adăuga Mihalcea. “Telefoanele inteligente continuă să fie un produs de top Apple şi chiar un produs de mare viitor, în opinia mea. De ce? Deoarece aceste telefoane inteligente, aşa cum este generaţia 7 iPhone de la Apple, au deja capacitatea de a deveni un soi de “manager” al ecosistemului IoT, guvernat de senzori inteligenţi, legat de tot ceea ce înseamnă “casă” pentru consumator. Telefonul poate controla senzorii de lumină, aparatele electrocasnice, reţelele de utilităţi, şi aşa mai departe, devenind astfel un ajutor extrem de preţios în efortul proprietarului de a minimiza riscurile asociate universului casnic. Pe lângă aceste telefoane, vom continua să promovăm PC-urile Apple, care au poate cel mai bun preţ total de deţinere de pe întreaga piaţă, dar şi tabletele.”

Conform studiilor anuale IDC, piaţa tabletelor cunoaşte o descreştere constantă de la an la an, descreştere valabilă indiferent de marca producătorului. Însă Mihalcea vede în această descreştere o imensă oportunitate de viitor. Şi asta deoarece tabletele ar putea renaşte nu neapărat ca dispozitiv de utilizare în scop de entertainment, ci ca dispozitiv inteligent de supraveghere a universului casnic inteligent al consumatorului în lipsa acestuia de acasă. În plus, ele ar putea acţiona şi ca dispozitive primare automate de alertare în caz de urgenţe apărute (incendii, inundaţii, scurgeri de gaze, pătrunderi prin efracţie etc.).

Evident, o asemenea evoluţie strategică presupune şi investiţii. Este vorba mai ales de investiţii în instruirea personalului, având în vedere expansiunea enormă a gamei de produse astfel oferite şi nevoia de segmentare relativă a vânzărilor pe zone de maxim interes (casă inteligentă, sănătate personală, fitness etc.). Cu toate astea, noua orientare este aşteptată să aducă creşteri semnificative de afaceri.

“Sper ca noua direcţie de afaceri să ne aducă creşteri de cel puţin 30% a volumului de afaceri”, spune Mihalcea. “Iar o astfel de creştere va deveni şi mai importantă în condiţiile în care şi furnizorul nostru principal de produse, Apple, va veni direct cu produse proiectate şi construite direct pentru noua lume digitală, în care IoT, inteligenţa artificială şi automatizarea de procese reprezintă deja cele mai importante criterii.”