Metodele de plată la cumpărături s-au diversificat odată cu tehnologizarea sectorului bancar, acum pe lângă numeroșii cumpărători care achită cu cash mai găsim și plata cu cardul de debit, de credit, cu cititoare sau chiar telefoane inteligente. În paralel, deși majoritari, cei care achită cu cash sunt din ce în ce mai puțini, în special datorită tinerilor care preferă tehnologiile moderne de plată. Odată cu această evoluție apar probleme pentru automatele bancare și sistemele de plată, care sunt forțate să se adapteze.
Adaptarea sau mai bine spus reinventarea automatelor bancare vine de la noul concept de ”bancă într-o cutie”, care este o alternativă la o sucursală bancară, operând 24/7 și oferind aceleași servicii prestate și de sucursalele normale. Totuși, experții spun că acest lucru nu este chiar eficient, fiind optim să fie grăbită trecerea al portofele digitale instalate pe telefoane inteligente, fără a mai necesita noi investiții și timp pierdut cu realizarea noilor concepte de automate bancare. Primul automat bancar a fost pus în funcțiune în anul 1967 în Londra, urmată de una instalată în Zurich, unde planul nu a mers atât de bine, instalația interferând cu rețeaua de alimentare a tramvaielor din zona. Trecând peste toate obstacolele, automatele bancare au evoluat din ce în ce mai rapid, Portugalia fiind în prezent în topul existenței automatelor, cu 1516 aparate la fiecare milion de locuitori. La polul opus se află Scandinavia, cu 333 aparate la fiecare milion de locuitori. Numărul mare de automate din Portugalia nu are neapărat legătură cu banii, acestea fiind integrate în rețeaua bancară națională, incluzând o serie de inovații care ajută la oferirea unor servicii specifice sucursalelor bancare, cum sunt plata taxelor, a ratelor, vânzarea de bilete la concerte sau filme sau operațiuni bancare mai complexe. Cele mai puține automate și tranzacții realizate la automate se înregistrează în India.
Pentru a ține pasul cu vremea, NCR, un mare producător de soluții bancare automatizate, lucrează la dezvoltarea unei noi generații de automate bancare pentru a oferi o gamă largă de servicii automatizate, fiind concepută mai mult ca un calculator tabletă. Ecranul tactil de 19” este total color și cu o interfață asemănătoare tabletelor, oferind și o funcție video prin care utilizatorii pot intra oricând în video-conferință cu un angajat al băncii pentru suport. Mai mult, noile echipamente ajută utilizatorii să încheie proceduri financiare începute pe alte dispozitive, cum sunt telefoanele inteligente. NCR a instalat deja experimental automate în SUA, urmând ca acestea să fie disponibile și în Europa, Australia și Marea Britanie în scurt timp. NCR dorește să se apropie de utilizatorii care nu vor sau nu știu să utilizeze sistemele bancare digitale. Totuși, conform NCR, principala platformă prin care vor fi realizate operațiunile financiare și bancare în viitor va fi reprezentată de telefoanele inteligente și dispozitivele mobile inteligente, care odată ce vor evolua vor reduce utilizarea automatelor bancare. Dar având în vedere evoluția ultimilor ani, cu siguranță societatea va mai utiliza mult timp bani cash, la fel și automate bancare, fiind puțin probabilă reducerea drastică și chiar dispariția automatelor bancare în viitorul apropiat.
La polul opus, specialiștii de la Centrul pentru Finanțe Alternative din Cambridge, spun că portofelele digitale utilizate cu telefoanele inteligente vor duce la un declin rapid al automatelor bancare. Mai mult, aceștia spun că sistemele bazate pe telefoane și dispozitive inteligente puteau aproape să elimine utilizarea automatelor, dar acest lucru nu a fost posibil în special din cauza rezervelor legate de siguranță și intimitatea în utilizare. De asemenea, o gamă largă de reglementări a făcut greoaie implementarea tehnologiei într-un mod mai rapid în zona consumatorilor și a comercianților. De asemenea, mulți oameni doresc o anonimitate a banilor, astfel încât vor evita mult timp trecerea la noile tehnologii. O altă poziție decisivă este în zona comercianților, care au un cuvânt de spus când vine vorba să ofere posibilități variate de plată.